Principală  —  IMPORTANTE   —   Un avocat și un intermediar,…

Un avocat și un intermediar, deferiți justiției pentru trafic de influență. Detalii de la PA

Imagine simbol

Procuratura Anticorupție (PA) anunță vineri, 17 februarie, despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui avocat și a unui intermediar din municipiul Bender, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

Intermediarul este cercetat în arest preventiv, iar avocatul are obligarea de a nu părăsi țara pe un termen de 60 de zile.

Urmărirea penală a fost pornită de către organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție (CNA) pe 29 septembrie 2022, în baza denunțului concubinei unui inculpat pe o cauză penală pentru tentativă de omor, ultimul aflându-se în arest preventiv, menționează reprezentanții PA.

„Conform denunțului, în perioada lunii august – septembrie 2022, cele două persoane învinuite, una din care exercita profesia de avocat și participa în calitatea de apărător a inculpatului menționat supra, pe cauza penală de învinuire a acestuia privind comiterea infracțiunii de tentativă de omor, susținând față de concubina inculpatului că pot influența judecătorul în gestiunea căruia se afla spre examinare cauza penală, în vederea emiterii unei sentințe mai blânde, au pretins și primit de la aceasta mijloace bănești în mai multe tranșe în sumă totală de 6400 dolari SUA”, anunță PA printr-un comunicat.

Conform Procuraturii, învinuiții își recunosc vina parțial, iar cauza penală a fost deferită justiției, urmând să fie examinată de Judecătoria Anenii Noi, sediul Bender.

Dacă vor fi găsiți culpabili de comiterea infracțiunii nominalizate, inculpații riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 150 000 la 200 000 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.