Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ Încă trei judecători…

ULTIMA ORĂ Încă trei judecători de la CA Chișinău au depus cereri de demisie

Colaj ZdG

Lista judecătorilor de la Curtea de Apel (CA) Chișinău care au depus cereri de demisie din funcție se mărește. La cei 17 judecători care vor să plece din sistem se mai alătură alți trei, care joi, 2 mai, au notificat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) despre asta.

Majoritatea magistraților își motivează dorința de a pleca din sistem „din motive personale”. Cererile judecătorilor ar urma să fie examinate săptămâna viitoare de Consiliul Superior al Magistraturii.

La 12 aprilie curent Comisia vetting a anunțat despre începerea evaluării curților de apel cu cei 40 de judecători ai CA Chișinău. Magistrații au fost notificați că acest proces a început și au la dispoziție 20 de zile pentru a demisiona dacă nu vor să le fie verificate averile și interesele.

Nelea Budăi activează la CA Chișinău din iulie 2013. Anul trecut aceasta a ridicat un salariu în sumă de 352 de mii de lei și o pensie de 315 de mii de lei.

Pensia judecătoarei Budăi a fost majorată substanțial după ce, în ianuarie 2019, a acționat în judecată Casa Națională de Asigurări Sociale, cerând recalcularea ei. Toate instanțele i-au dat dreptate, obligând CNAS să-i recalculeze pensia. Boris Budăi, soțul judecătoarei, a încasat și el pensie de la Serviciul de Protecție și Pază de Stat în sumă de 186 de mii de lei.

Nelea Budăi a candidat în septembrie 2020 pentru un fotoliu de judecător la CSJ, dar nu a obținut voturile membrilor CSM. Nemulțumită, în octombrie 2020, a depus o cerere de chemare în judecată, cerând anularea hotărârii CSM prin care la CSJ erau propuși alți judecători. 

În iulie, printr-o încheiere, instanța a luat act de faptul că Budăi a renunțat la acțiunea înaintată. În martie, curent, CSJ respinsese demersul CSM prin care s-a cerut strămutarea examinării cauzei la o altă instanță egală în grad. 

Vitalie Cotorobai se află în sistemul judecătoresc din 2004, iar în 2017 a fost numit în funcția de judecător la CA Chișinău.

Anul trecut Cotorobai a avut un salariu total în sumă de 361 de mii de lei, iar soția lui a ridicat un salriu de 241 de mii de lei.

Procurorii Igor Lamba şi Aurel Burlacu, dar şi judecătorul Vitalie Cotorobai au fost acţionaţi în judecată pentru un dosar pierdut de R. Moldova la CtEDO în luna februarie 2015, statul solicitând de la ei suma de 20 mii de euro. Definitiv şi irevocabil, la 23 mai 2018, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a respins însă recursul depus de MJ ca neîntemeiat, lăsând în vigoare deciziile instanţelor inferioare prin care cei doi procurori şi judecători au fost scutiţi de achitarea celor 20 de mii de euro.

Nina Cernat activează din 2012 la CA Chișinău. Ea a exercitat funcția de președintă interimară a CSM până în iulie 2023.

Anul trecut aceasta a avut un salariu de 480 de mii de lei de la CSM, ea fiind membră a Consiliului, și 4 mii de lei de la CA Chișinău. Cernat a primit anul trecut o pensie în sumă de 368 de mii de lei.

Nina Cernat a ajuns în vizorul public după o anchetă din 2012 a jurnaliștilor de la ziarul „Adevărul”, care dezvăluia că judecătoarea locuieşte într-un imobil de lux, amplasat în cartierul numit „Orașul Poveștilor” din capitală, trecut pe numele soacrei sale, o pensionară trecută de vârsta de 80 de ani. Casa nu se regăsea în declarațiile de avere ale magistratei. Soacra judecătoarei ceruse în instanţă despăgubiri de câteva zeci de milioane de lei de la firma ce a ridicat complexul pentru că aceasta nu ar fi executat la timp lucrările de construcţie. CA Chişinău i-a acordat 25 de milioane de lei drept prejudiciu moral şi material, dar CSJ a casat hotărârea. Sesizaţi de Oleg Efrim, ministru al Justiţiei în acea perioadă, procurorii au refuzat să înceapă urmărirea penală pe numele judecătoarei.