Principală  —  IMPORTANTE   —   Prima reacție a Procuraturii Anticorupție…

Prima reacție a Procuraturii Anticorupție după achitarea lui Vlad Filat în dosarul privind spălarea de bani

Sursa foto: ZdG

Procurorii anticorupție anunță că vor contesta la Curtea de Apel Chișinău sentința prin care magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, l-au achitat pe ex-premierul Vlad Filat în dosarul în care a fost învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari. 

Acuzatorii de stat anunță printr-un comunicat că au cerut instanței recunoașterea inculpatului vinovat de comiterea infracțiunii de spălare de bani şi stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani și trecerea forțată și gratuit în contul statului contravaloarea banilor ce au constituit obiectul spălării banilor în sumă de aproximativ 13 milioane de lei.

Luni, 7 mai, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au hotărât că fapta incriminată lui Vlad Filat nu întrunește elementele infracțiunii, acesta fiind reabilitat.

Cauza penală a fost pornită în august 2015, de către Centrul Național Anticorupție, în baza unei autosesizări.

„(…) Potrivit materialelor, Vladimir Filat, în perioada anului 2013, deţinând funcţia de preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), fiind persoană publică, cunoscând că prin intermediul lui Ion Rusu, cu care era în relaţii de afinitate, deţine mijloace financiare dobândite prin acţiuni de corupţie din BC „Banca de Economii” SA în sumă totală de 12 847 902 de lei, a convertit și a transferat mijloacele financiare, prin intermediul companiilor gestionate de către persoana interpusă Ion Rusu, pe contul companiei nerezidente „GREENBERG QUINLAN ROSNER RESEARCH” LTD în scopul achitării serviciilor de consultanță electorală a campaniei din 2013, prestate în beneficiul PLDM.

Judecarea cauzei a durat mai bine de 5 ani, inculpatul nerecunoscându-și vina de comiterea faptei incriminate (…)”, se spune în comunicatul PA.

Vlad Filat: „Ne gândeam că, în mod normal, în lipsa probatoriului cu care s-a venit în acest dosar, procurorul ar trebui să vină și să renunțe la învinuire”

Fostul premier susține că dosarul este lipsit de probatoriu și că procurorul ar fi trebuit să renunțe la învinuire. 

Acest dosar a fost pornit în august 2015 de același procuror care ulterior a administrat dosarul în baza căruia am fost condamnat. Este vorba de Adriana Bețișor. Dosarul a fost pornit în momentul în care CtEDO a luat decizia de a examina cauza mea în regim prioritar. Au mai fost și alte două elemente despre care o să vorbesc la ultimul cuvânt. Pe parcursul ședințelor de judecată, apărarea a venit cu un șir de argumente care au venit să demonstreze că probatoriul este unul inexistent și logica lucrurilor spune că în momentul în care vine la pledoarie, procurorul vine și își argumentează poziția de învinuire, dar nu vine să combată argumentele aduse de apărare. Nu înțeleg cum dosare de asemenea fel, și sunt multe alte dosare pornite în perioada statului capturat, se află în continuare în instanța de judecată. Eu știam că am avut un stat capturat. Procuratura era capturată. Ne gândeam că, în mod normal, în lipsa probatoriului cu care s-a venit în acest dosar, procurorul ar trebui să vină și să renunțe la învinuire. Dar nu a fost să fie. La noi, procurorii nu dau înapoi. Dacă au pornit un dosar, merg până la CSJ, ceea ce mi se pare o prostie. În momentul în care lucrurile sunt evidente, este firesc să renunți”, a spus Vlad Filat pentru ZdG.

Acesta mai spune că este interesat să fie emisă o decizie legală pe acest dosar.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.