Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Polițistul urcat beat la volan…

Polițistul urcat beat la volan care a tamponat un pieton, va compărea pe banca acuzaților

Polițistul din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare,  care în vara acestui an a tamponat o femeie pe strada Grigore Ureche din capitală, va compărea pe banca acuzaților. Procuratura municipiului Chișinău a finalizat urmărirea penală și a trimis cauza în judecată.

Potrivit procurorilor, în dimineaţa zilei de 14 iulie, angajatul Inspectoratului Naţional de Patrulare, aflându-se la volanul unui automobil de model „Volkswagen Golf”, a tamponat o femeie care traversa carosabilul, ulterior automobilul acestuia fiind proiectat într-un pilon electric. În urma impactului, victimei i-au fost cauzate multiple traume şi fracturi, aceasta fiind internată în spital. Îndată după accident, poliţistul a fost suspus unui examen medical, care a constatat că bărbatul era în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat constituind 0,84 mg/l.

Pentru încălcarea regulilor de securitatea a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvârşită în stare de ebrietate, poliţistul, de numai  23 de ani, riscă până la 4 ani închisoare.