Peste 100 de procurori propuși președintelui țării și procurorului general pentru a fi decorați pentru „profesionalism, exigență și principialitate”
Cu ocazia zilei lucrătorului procuraturii, consemnată anual la 29 ianuarie, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) va propune președintelui R. Moldova candidaturile a 6 procurori și ex-procurori pentru conferirea unor distincții de stat. Tot cu ocazia aniversării a 25 de ani de la formarea Procuraturii R. Moldova, alți 108 procurori vor fi propuși procurorului general pentru aplicarea măsurilor de încurajare şi acordare a distincţiilor Procuraturii.
În cadrul ședinței Plenare a Consiliului Superior al Procurorilor din 29 decembrie 2016 au fost examinate candidaturile a șase procurori în exercițiu și exprocurori, în vederea propunerii acestora Președintelui R. Moldova pentru conferirea unor distincții de stat.
„Apreciind profesionalismul, exigenţa, principialitatea, activitatea îndelungată și aptitudinile organizatorice, Consiliul Superior al Procurorilor a decis să propună Preşedintelui Republicii Moldova candidatura dnei Cornelia Vicleanschi pentru conferirea Ordinului „Gloria Muncii” şi candidaturile dlor Adrian Mircos, Serghei Cebotari, Vasile Stoinov, Eduard Florea și Nicolae Geru pentru conferirea Medaliei „Meritul Civic”, se spune în hotărârea CSP din 29 decembrie.
Despre exprocurora Cornelia Vicleanschi, plecată din sistem în 2015, CSP spune că „pentru îndeplinirea ireproșabilă a obligațiilor de serviciu” a fost stimulată de mai mule ori prin Ordine ale Procurorului General. De asemenea, argumentează membrii CSP, „în perioada anilor 2002 – 2015 doamna Cornelia Vicleanschi a participat în calitate de expert titular din partea Republicii Moldova în Grupul de State contra Corupţiei (GRECO), activitatea d-ei fiind înalt apreciată în cadrul forumului respectiv”
Despre procurorii Adrian Mircos, Serghei Cebotari, Vasile Stoinov, Eduard Florea și Nicolae Geru, propuși de CSP președintelui pentru conferirea Medaliei „Meritul Civic”, se spune că „în exerciţiul funcţiei, d-lor s-au dovedit a fi procurori principiali şi perseverenţi și nu au admis fapte care ar discredita justiţia. În calitate de procurori conducători au avut o implicare deosebită în consolidarea colectivelor pe care le conduc, promovează politici conforme reformelor instituționale aflate, în prezent, în proces de implementare”.
La data propunerii pentru conferirea distincțiilor de stat, Adrian Mircos deținea funcția de procuror – şef interimar al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale; Serghei Cebotari era procuror – șef al Procuraturii raionului Soroca; Vasile Stoinov — adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale; Eduard FLOREA — procuror – șef al Procuraturii raionului Ungheni, iar Nicolae GERU era procuror-șef al Procuraturii sectorului Centru, municipiul Chișinău.
Tot în cadrul ședinței Plenare din 29 decembrie 2016, CSP a decis să înainteze procurorului general, Eduard Harunjen, 108 candidaturi pentru „aplicarea măsurilor de încurajare a procurorilor şi acordarea distincţiilor Procuraturii”. Printre procurorii propuși pentru aceste distincții se regăsesc și nume sonore precum cel al Adrianei Bețișor, procurora care s-a ocupat de dosarul fostului premier Filat, care ar urma să primească insigna de piept „Eminent al Procuraturii” sau cel al Elenei Neaga, care la începutul anului 2014, fiind adjunct al procurorului sect. Buiucani, și-a etalat pe o rețea de socializare luxul în care locuiește. Lista completă a procurorilor propuși de CSP procurorului general pentru a fi răsplătiți „pentru îndeplinirea impecabilă a atribuţiilor de serviciu și pentru succese remarcabile în activitate.” poate fi găsită aici.