Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Percheziții la domiciliul lui Viorel…

Percheziții la domiciliul lui Viorel Morari în dosarul de îmbogățire ilicită în care acesta este vizat

Procurorii efectuează acțiuni de urmărire penală în dosarul de îmbogățire ilicită în care este vizat șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către procurora Maria Vieru.

Potrivit informațiilor care ne-au fost comunicate de surse ale ZdG, și care au fost ulterior confirmate și de Procuratură, procurorii efectuează inclusiv și percheziții la domiciliul lui Morari.

Vom reveni ulterior cu mai multe detalii.

În timp ce se afla în arest preventiv, iar dosarul în care este bănuit de „abuz în serviciu și fals în acte publice” a fost deja expediat pe masa judecătorilor, procurorii i-au deschis un nou dosar șefului suspendat al PA, pentru „îmbogățire ilicită” și „spălare de bani în proporții deosebit de mari, cu folosirea situației de serviciu”. Potrivit Procuraturii Generale (PG), temei pentru inițierea noului dosar pe numele lui Morari au servit „materialele jurnalistice, verificate și confirmate în cadrul procesului penal de către instituțiile de stat abilitate, care relatau despre caracterul disproporționat al veniturilor declarate de ex-procurorul-șef al PA în raport cu situația materială reală a membrilor familiei și rudelor acestuia”.