Principală  —  IMPORTANTE   —   Numele „figurantului important din dosarul…

Numele „figurantului important din dosarul fraudei bancare” care a comandat filarea a doi procurori. Cei patru foști polițiști reținuți au activat anterior în funcții de conducere în sistemul penitenciar

Ilan Șor gestionează compania Dufremol, cel mai mare operator de produse duty-free de pe teritoriul R. Moldova

„Figurantul important din dosarul fraudei bancare” pentru care patru foști polițiști au organizat acțiuni de filaj în privința a doi procurori de la Procuratura Anticorupție este Ilan Șor, președintele Partidului Șor și unul dintre cei mai importanți „actori” din dosarul fraudei bancare. Informația a fost confirmată pentru ZdG de către surse din cadrul Procuraturii Generale. 

Cei patru reținuți sunt Valentin Corlăteanu, fost șef la P-9, Pruncul, tot el, ex-director adjunct al Departamentului Instituții Penitenciare (DIP), actuala Administrație Națională a Penitenciarelor (ANP), Vitalie Munteanu, fost șef al P-13, Gheorghe Sîrbu, ex-șef al Serviciului Securitate a P-13 și Ion Vîrtosu, ex-șef al serviciului Educativ din P-13. 

Pe lângă cele patru persoane reținute, ZdG a aflat că în dosar sunt vizați Veaceslav Ceban, fostul viceministru de Interne și fost șef în cadrul Departamentului Instituții Penitenciare (DIP), dar și Petru Bârcă, fost șef adjunct la DIP. Cei doi nu au fost însă reținuți, pentru că ar fi părăsit țara și se află în România, deținând și cetățenia română.

ZdG a aflat că foștii oameni ai legii au filat anterior inclusiv primari din mai multe localități din țară, pentru ca ulterior aceștia să treacă la Partidul Șor. 

Aureliu Colenco, unul dintre avocații lui Ilan Șor, respinge acuzațiile procuraturii.

„Îmi pare foarte vesel cu ce se ocupă Procuratura. O clounadă. Nu cunosc așa fapte, în primul rând. În al doilea rând, îmi pare că asta Procuratura face un fel de PR că ei săracii sunt filați și sunt așa de cinstiți de aceea ei sunt filați și vrea cineva să le facă rău. Nu știu cum să comentez chestiile acestea. În Moldova aceasta trece. Eu prima dată am auzit de la dumneavoastră, îs prea ocupat și nu am dovedit deocamdată să citesc aceste povești cu Făt-Frumos. Asta e imagine, trebuie să facă o imagine mai bună, iată de ce și aceste filări”, afirmă Colenco.

Procuratura Generală a anunțat astăzi, 3 noiembrie, că patru foști angajați ai poliției au fost reținuți pentru filarea zilnică, timp de aproximativ o săptămână, a doi procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție, responsabili de investigarea fraudei bancare.

Respectivul proces penal a fost declanșat în baza plângerilor depuse de către cei doi procurori care au semnalat despre acțiunile ilegale, comise asupra lor și familiilor acestora. În cadrul documentării cazului, acțiunile abuzive s-au confirmat, patru indivizi fiind reținuți de PCCOCS de comun cu SPIA al MAI.

Aceștia s-au dovedit a fi foști polițiști, care au fost cooptați pentru serviciul de securitate al unui important figurant în dosarul fraudei bancare. Fiind audiați, aceștia au recunoscut filarea, filmarea și înregistrarea procurorilor, menționând că au acționat la indicație, în scopul identificării unor eventuale vulnerabilități în viața privată a oamenilor legii, pentru ulterioara lor discreditare, menită să le afecteze reputația și a-i împiedica să-și exercite atribuțiile funcționale.

Relevant este faptul că pe lângă imagini, înregistrări video și audio, aceștia întocmeau veritabile rapoarte de filaj, pe care ulterior, le transmiteau comanditarului. Cei patru au fost puși sub învinuire, iar la demersul procurorilor, plasați în arest la domiciliu pentru o lună. Cazul este instrumentat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale care întreprinde acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și persoanelor implicate în această schemă.

Publicitate
Publicitate