Principală  —  IMPORTANTE   —   Nu va fi inițiată nicio…

Nu va fi inițiată nicio urmărire penală în privința procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo în legătură cu expulzarea profesorilor turci. Decizia procurorului desemnat de CSP să examineze cazul

Reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA) anunță că procurorul Andrei Balan desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) să investigheze acțiunile procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo în legătură cu expulzarea celor 7 profesori turci și pedeapsa cu care s-a ales fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, a dispus refuzul în pornirea urmăririi penale pe acest caz, iar procesul penal inițiat a fost clasat.

Potrivit PA, după efectuarea investigațiilor corespunzătoare, aferent acțiunilor pretinse a fi ilegale ale procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, în cauza penală privind expulzarea profesorilor turci, procurorul desemnat de CSP a dispus refuzul în pornirea urmăririi penale pe acest caz, iar procesul penal inițiat a fost clasat.

„Motivele care au stat la baza emiterii soluției de refuz în pornirea urmării penale, în privința Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo, sunt determinate de faptul că, probele administrate nu confirmă faptul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.303 din Codul penal (Amestecul în înfăptuirea justiției și în urmărirea penal), art.327 din Codul penal (Abuzul de serviciu) și art.328 din Codul penal (Depășirea atribuțiilor de serviciu)”, anunță PA.

Decizia procurorului de refuz în pornirea urmăririi penale, emisă în privința Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo, poate fi contestată cu plângere procurorului ierarhic superior, în termen de 15 zile din momentul când s-a luat cunoștință de act, de către părțile implicate în cadrul acestui proces penal, în ordinea prevăzută de prevederile art.2991 din Codul de procedură penală.

Acum trei ani autoritățile R. Moldova au desfășurat o operațiune prin care, în doar câteva ore, șapte angajați turci de la rețeaua de licee Orizont” au fost reținuți și expulzați în Turcia. Toți cetățenii turci au primit sentințe cu închisoarea. Din septembrie 2020, cauza penală se află pe rol la Curtea de Apel Chișinău, dupa ce soția lui Feridun Tufekci – directorul filialei liceului Orizont din Ceadâr-Lunga care a fost expulzat acum trei ani împreună cu alți 6 cetățeni turci a atacat la CA Chișinău sentința secretă de condamnare a fostului șef SIS Vasile Botnari – singurul figurant în dosar.

Pănă astăzi, nimeni nu a fost pedepsit pentru această operațiune. Singurul responsabil de expulzarea profesorilor turci de pe teritoriul R. Moldova, potrivit procurorului general, ar fi fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), iar Vasile Botnari și-ar fi recunoscut vinovăția.

Vasile Botnari, fostul director SIS

În august 2019, PG anunța că a inițiat o cauză penală pe faptul excesului de putere sau depășirii atribuțiilor de serviciu, comis de angajații Biroului Migrație și Azil al MAI, dar și de către angajații SIS. În 2019, fostul director al SIS Vasile Botnari a fost condamnat la închisoare cu suspendare, dar abia peste o lună, decizia instanței a fost făcută publică de procurorul general, Alexandr Stoianoglo la o emisiune televizată. Potrivit Procuraturii Generale, foștii adjuncți ai fostului director SIS și fosta directoare a Biroului de Migrație și Azil (BMA)– Olga Poalelungi au fost scoși de sub urmărire penală.

Pe 11 iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis o hotărâre prin care declara că R. Moldova a încălcat drepturilor cetățenilor străini care au fost expulzați de pe teritoriul R. Moldova în septembrie 2018. CEDO a constatat violarea articolelor 5.1 și 8, din Convenția pentru Drepturile Omului și a decis că Guvernul R. Moldova va trebui să achite câte 25 de mii de euro pentru cinci din cei șapte cetățeni turci, ale căror drepturi au fost încălcate.