Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Noi cazuri de escrocherii: O…

Noi cazuri de escrocherii: O femeie de 73 de ani, determinată să-și vândă apartamentul

Sursa: Colaj ZdG

În ultimele 24 de ore, oamenii legii nu au înregistrat cazuri noi de fraudă telefonică. Totuși, au fost raportate alte două cazuri de escrocherie comise anterior, prejudiciul total estimat constituind peste 1,8 milioane de lei, a informat miercuri, 7 octombrie, Inspectoratul General al Poliției (IGP).

În unul dintre cazuri, o femeie de 73 de ani din Chișinău a fost contactată de persoane necunoscute care s-ar fi prezentat drept angajați ai unor instituții și companii cunoscute.

„Prin inducere și menținere în eroare, escrocii i-ar fi comunicat că pe numele sǎu ar fi fost întocmită o procură în baza căreia alte persoane ar putea contracta credite, retrage bani din conturile sale și înstrăina bunurile acesteia.

Pentru a-şi «proteja» patrimoniul, victima ar fi fost determinată să transfere 10 000 de lei, iar ulterior să vândă un apartament cu 70 000 de euro şi sǎ transmitǎ banii suspecților, sub pretextul că urmau să fie păstrați în siguranță”, precizează Poliția. 

În același timp, oamenii legii anunță că vigilența cetățenilor a contribuit la prevenirea a 57 de tentative de escrocherie.

Poliția îndeamnă cetățenii să nu transmită bani și să nu divulge date personale sau bancare persoanelor necunoscute.

„În cazul unor solicitări suspecte, încheiați conversația și verificați informația direct la instituția în numele căreia persoana pretinde că acționează”, a scris IGP.