Studiu: Un salariu de 34 de mii de lei asigură un trai decent în R. Moldova. Ce soluții propun autoritățile
Un salariu lunar care ar asigura astăzi un trai decent în R. Moldova constituie aproape 34 de mii de lei, respectiv, cheltuielile pentru o familie cu doi copii sunt estimate la circa 67 de mii de lei. Totodată, minimul de existență ar trebui majorat cu 64%, de la trei mii la cinci mii de lei. Concluziile se regăsesc într-un studiu, lansat astăzi, 7 octombrie, de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSP) în cadrul unei mese rotunde dedicate Zilei Internaționale a Muncii Decente.
Studiul realizat de CNSP și Fundația „Friedrich Ebert” concluzionează că de 13 ani metodologia de calcul a minimului de existență în R. Moldova nu a fost actualizată, deși legislația presupune revizuirea acesteia odată la cinci ani. Sindicaliștii susțin că structura consumului, prețurile, condițiile de trai și accesul populației la bunuri, servicii și tehnologii s-au schimbat considerabil, pe când actualul minim de existență se bazează „doar pe satisfacerea unor necesități biologice de supraviețuire, care nu garantează o viață socială demnă sau un trai decent”.
Autorii studiului propun introducerea conceptului de „minim de existență orientat social”, definit ca un coș normativ în care sunt stabilite și evaluate explicit nu doar produsele alimentare, ci și bunurile nealimentare și serviciile necesare satisfacerii nevoilor de bază și asigurării unui nivel minim de participare socială.
Un astfel de model este aplicat în statele Uniunii Europene și stabilește ca persoana să poată participa la viața societății chiar și cu un venit minim. Acest lucru ar însemna ca în coș să fie incluse accesul la informație și la activitățile culturale și de agrement.

Potrivit studiului, minimul de existență în R. Moldova pentru o persoană constituie lunar 5 006,6 lei, cu 64% mai mult decât cei 3 053,4 lei calculați după metodologia actuală a Biroului Național de Statistică. Autorii studiului spun că creșterea nu vine din alimentație, ci din bunurile nealimentare și servicii, evaluate explicit pentru prima dată, deoarece lipsesc din metodologia utilizată de BNS.
Totodată, studiul prezentat astăzi denotă că salariul care ar asigura un trai decent este la etapa actuală 33 949,9 lei. Potrivit autorilor, această valoare nu trebuie interpretată automat ca o propunere de stabilire imediată a salariului minim, ci arată direcția politicilor salariale și sociale.
„Există o inegalitate semnificativă între mărimea salariului lunar în R. Moldova. Astfel, peste două treimi dintre salariați au un salariu inferior celui mediu, în schimb o treime au primit salarii peste medie. Adică fiecare al 16-lea salariat a avut un salariu de peste 30 de mii de lei”, explică Ecaterina Heghea, doctoră în economie, cercetătoare științifică la Institutul Național de Cercetări Economice și autoare a studiului.
Rezultatele studiului au fost discutate cu reprezentanții autorităților publice, sindicatelor, patronatelor, organizațiilor internaționale și comunității de experți, în contextul modernizării standardelor sociale și al legăturii dintre costul real al vieții, salariul minim și prestațiile sociale.
De asemenea, în cadrul mesei rotunde, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova, au semnat Convenția Colectivă bipartită (nivel național) privind stabilirea, începând cu 1 ianuarie 2027, a unui nou cuantum al salariului minim în sectorul real al economiei naționale.
Președintele CNSP, Igor Zubcu, a evidențiat impactul direct al veniturilor scăzute asupra demografiei și pieței muncii: „Salariile de început de carieră sunt, în multe cazuri, insuficiente în raport cu necesitățile reale ale tinerilor de a-și asigura un trai decent, de a deveni independenți financiar și de a-și întemeia o familie. Această realitate frânează integrarea socio-profesională și alimentează migrația forței de muncă calificate către piețele externe”.
Prezent la eveniment, Mihai-Gabriel Ciobanu, secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a subliniat că R. Moldova este afectată de evenimentele geo-politice, precum războiul din Ucraina și criza energetică globală, iar acest lucru se reflectă și în creșterea costurilor de trai. Totodată, secretarul de stat a reiterat angajamentul autorităților de a transpune Directiva Europeană privind salariile minime adecvate, care presupune ajustarea salariului minim la un nivel de 50% din salariul mediu pe economie.
„Din perspectiva Ministerului Muncii, când vorbim despre un salariu decent, vorbim despre munca formală, cu un contract individual de muncă. De aceea, politica Ministerului din ultimii ani este axată anume pe lupta cu economia informală. În acest an Inspecția Muncii a depistat 12 mii de oameni care lucrau fără contract, iar opt mii dintre ei au fost formalizați, ei deja au contribuții la pensii. Din perspectiva Ministerului Muncii, politica salariului minim este cea mai efectivă politică socială pe care putem să o avem. Din două motive: dacă ridicăm salariul minim, aducem mai mulți oameni în economia formală și ne asigurăm că orice om care lucrează în R. Moldova nu este în sărăcie”, a declarat secretarul de stat.