Mâine va fi anunțat concursul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general
La ședința de vineri, 26 iulie, membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) urmează să anunțe concursul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general. Totodată, potrivit ordinii de zi, mâine va fi înaintată propunerea de a desemna un procuror general interimar și vor fi analizate trei contestații.
Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a declarat ieri că la începutul săptămânii viitoare vom avea un nou procuror general interimar.
„Misiunea lui va fi să se clarifice cu toate lucrurile pe care nu le-au făcut până acum cei din Procuratură: Kroll, scheme de corupție etc. Cred că până la mijlocul lunii august vor fi fapte concrete și învinuiți, astfel încât oamenii să vadă întâmplări reale”, a afirmat șeful statului în cadrul unui interviu acordat pentru portalul noi.md.

Funcția de procuror general a rămas vacantă la 11 iulie, după ce Eduard Harunjen a demisionat, invocând imposibilitatea exercitării atribuțiilor din motive de sănătate. Odată cu schimbarea puterii în stat, mai mulți reprezentanți ai guvernării și ai societății civile au cerut demisia acestuia, iar la 9 iulie Parlamentul a adoptat o hotărâre prin care a constatat că au existat nereguli la numirea lui Harunjen în funcție.
Interimatul funcției de procuror general este asigurat de unul dintre adjuncții săi, Igor Popa. Eduard Harunjen l-a desemnat pe Popa drept interimar prin ordin, înainte de a demisiona, atunci când a plecat în concediu medical.