Judecătorul care l-a condamnat în „secret” pe fostul șef al SIS ar fi același magistrat care i-a condamnat pe Filat și Șor în prima instanță
Sentința „secretă” de condamnare a fostului șef al Serviciilor de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, vizat în dosarul expulzării profesorilor turci de pe teritoriul R. Moldova, ar fi fost pronunțată de judecătorul care l-a condamnat și pe fostul premier, Vladimir Filat, dar și care a examinat, în primă instanță, dosarul lui Ilan Șor.
Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a declarat în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8 că cel care l-a condamnat pe Botnari la amendă ar fi judecătorul Andrei Niculcea care activează în cadrul Judecătoriei Chișinău.
Înainte de a îmbrăca roba de magistrat, Niculcea a fost procuror, iniţial, în raioanele Cantemir şi Căuşeni, iar din 2010, în secţia judiciar-penală din cadrul Direcţiei Judiciare a Procuraturii Generale. În iulie 2015 Andrei Niculcea a fost numit, pe un termen de cinci ani, în funcția de judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În iulie 2020, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus președintelui R. Moldova numirea lui Niculcea în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.
În iunie 2016, Andrei Niculcea l-a condamnat pe fostul premier Vladimir Filat la 9 ani de închisoare, iar un an mai târziu, judecătorul l-a condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare și pe fostul primar de Orhei, Ilan Șor, însă a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă.
Vasile Botnari, unica persoană care s-ar face vinovată de expulzarea profesorilor turci, a fost condamnat în secret în luna iulie curent. Procuratura Generală nu a anunțat despre acest lucru decât doar după ce procurorul general, Alxandr Stoianoglo, a făcut publice aceste informații la 8 septembrie în cadrul unei emisiuni televizare. Procurorul general declara că nu cunoaște ce pedeapsă i-a fost aplicată lui Botnari, precizând însă că acesta a achitat benevol 125 de mii de euro, despăgubiri pe care statul le-a plătit la CtEDO în dosarul profesorilor turci. Reprezentanții Procuraturii nu au precizat nici ei ce pedeapsă i-a fost aplicată șefului SIS, cine este acuzatorul de stat care a gestionat dosarul sau cine este judecătorul care a pronunțat sentința.
Conform unui dispozitiv făcut public de către platforma safenews.md, Botnari a fost condamnat doar la o amendă în valoare de 88 de mii de lei. Informația nu a fost însă confirmată de către reprezentanții Procuraturii.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.