Principală  —  IMPORTANTE   —   Încă un avocat contestă deciziile…

Încă un avocat contestă deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale: „Își depășește deja competențele”

gov.md

La Curtea de Apel Chișinău a fost depusă o nouă sesizare prin care sunt contestate deciziile luate de către Comisia pentru Situații Excepționale (CSE). Contestația a fost depusă de avocatul Dumitru Buliga, care declară că CSE „își depășește deja competențele”.

Avocatul a declarat pentru Ziarul de Gardă că a contestat dispozițiile nr. 4 și 6 luate de CSM și probabil, va contesta și dispoziția nr. 8.

„Am depus contestația împreună cu Uniunea Avocaților. Acțiunea a fost depusă pe motiv că CSE, în viziunea noastră, își depășește deja competențele și adoptă norme cu caracter primar. Potrivit articolului 60, alineatul 1 din Constituția R. Moldova, unica putere legislativă este Parlamentul. Prin urmare, CSE poate doar să aplice măsurile prevăzute de lege, dar nu să adopte norme cu caracter primari, arogându-și competențele legislativului”, spune avocatul.

Dumitru Buliga precizează că în condițiile în care CSE consideră că trebuie luate alte măsuri, decât cele prevăzute de lege, atunci CSE trebuie să înainteze un proiect în Parlament. Acesta se arată nedumerit și de decizia luată de CSE prin care avocații, notarii și executorii judecătorești vor fi obligați pe perioada stării de urgență să „asigure continuitatea activității”, or în caz contrar, vor fi sancționați disciplinar prin excluderea din profesie.

„Cum poți, în calitate de CSE, avânt competențe limitate doar la emiterea de dispoziții în vederea punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de lege, să adopți alte norme juridice, cu caracter privat? Cum poți să substitui Parlamentul și să modifici procedura de tragere la răspundere disciplinară a avocaților? Unica entitate cu asemenea competență este Comisia pentru etică și disciplină din cadrul Uniunii Avocaților”, conchide avocatul.

Anterior, și avocatul Alexei Cherțescu a depus o sesizare la Curtea de Apel Chișinău prin care a contestat Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova. Și anume partea ce vizează procedura specială pentru examinarea dosarelor contravenționale. În opinia apărătorului, Comisia pentru Situații Excepționale și-a depășit atribuțiile.