Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   FOTO/ Operațiune SIS-Vamă-PCCOCS: percheziții la…

FOTO Operațiune SIS-Vamă-PCCOCS: percheziții la 14 adrese, cinci persoane, arestate și marfă de peste 1 mln de lei – confiscată

Cinci persoane cu vârstele cuprinse între 25 și 39 de ani au fost arestate preventiv sâmbătă, 1 august, într-un dosar de contrabandă în proporții deosebit de mari. Potrivit autorităților, operațiunea a fost desfășurată de către ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS), în comun cu angajații Serviciului Vamal și procuroriidin cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit unui comunicat emis de către SIS, Activitatea infracțională a învinuiților a fost documentată pe parcursul ultimelor luni, interval în care s-a stabilit modalitatea de operare a membrilor grupării, a rutelor de deplasare, precum și a locurilor de aprovizionare, depozitare și comercializare a bunurilor de contrabandă.

Potrivit materialelor cauzei penale, mărfurile erau procurate de la piața „KM 7” din orașul Odessa și introduse în țară prin regiunea transnistreană, cu eludarea posturilor vamale interne de control.

Potrivit autorităților, învinuiții utilizau mijloace de transport închiriate sau împrumutate, pe care le schimbau periodic pentru a nu intra în vizorul organelor de drept.

Cinci persoane au fost reținute

Astfel, reprezentanții SIS anunță că în cadrul operațiunii, la 01 august 2020, au fost reținute în flagrant 5 persoane, în momentul în care acestea se pregăteau să transmită bunurile beneficiarilor finali, într-o parcare din mun. Chișinău.

O persoană a fost arestată preventiv pe un termen de 20 de zile, iar alte patru sunt în arest la domiciliu.

Învinuiții sunt originari din raioanele Criuleni, Călărași și Fălești. Aceștia au vârste cuprinse între 26 și 39 de ani, iar unii din ei au fost anterior judecați.

Percheziții, după rețineri: procurorii au descins la 14 locații

Imediat după reținerea membrilor grupării, ofițerii SIS și ai Serviciului Vamal împreună cu procurorii PCCOCS au descins la mai multe adrese din țară, efectuând 14 percheziții.

În rezultat, au fost ridicate loturi impunătoare de mărfuri de larg consum, în valoare de peste 1 milion de lei și patru mijloace de transport, utilizate pentru transportarea ilegală a bunurilor.

Investigațiile pe acest caz continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale și identificării tuturor persoanelor implicate. În cazul în care vinovăția bărbaților arestați va fi demonstrată în instanța de judecată, aceștia riscă pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de până la 10 ani pentru infracțiunea de contrabandă comisă de două sau mai multe persoane.