Principală  —  IMPORTANTE   —   Figurează într-un nou dosar penal…

Figurează într-un nou dosar penal – motivul pentru care ex-premierul Filat nu este transferat la Lipcani

La mai bine de nouă luni de când sentința de condamnare la închisoare pe numele fostului premier Vladimir Filat a fost menținută de Curtea Supremă de Justiție (CSJ), acesta continuă să se afle în Penitenciarul nr. 13 din capitală și nu în Penitenciarul nr. 2 din Lipcani, așa cum prevede hotărârea instanței. Se întâmplă acest lucru pentru că Vladimir Filat figurează într-un alt dosar penal, detalii despre care Procuratura Anticorupție acceptă să ofere doar în scris, după formularea unei solictări de informații.

Un reprezentant al serviciului de presă al Departamentului Instituții Penitenciare (DIP) a declarat că Vladimir Filat continuă să fie deținut în Chișinău pe motiv că figurează într-un „nou dosar penal”, iar transportarea acestuia din Lipcani, orășel din nordul țării, amplasat în raionul Briceni, ar genera cheltuieli costisitoare pentru stat.

„Dlui figurează ca parte într-un nou dosar penal, vă dați seama că Penitenciarul din Lipcani este unul foarte îndepărtat pentru ca să-l transporți sistematic la solicitarea organelor de urmărire penală. Sunt niște costuri mari. În penitenciarul nr. 13 însă există un sector care permite deținerea unor asemenea categorii de persoane, îl deținem aici ca să nu facem cheltuieli suplimentare de transportare”, explică reprezentantul DIP care susține că nu cunoaște alte detalii despre cel de-al doilea dosar penal: „avem dispoziția procurorilor și încheierea instanței de a-l deține și atât. Întrbați procurorii”.

La rândul său, șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a confirmat existența dosarului, dar a refuzat să ofere la telefon informații despre statutul acestuia pe dosar și acuzațiile care i se aduc ex-prim-ministrului liberal-democrat. Viorel Morari a recomandat formularea unei solicitări oficiale de informații.

În Penitenciarul nr. 2 Lipcani sunt deținuți, în sectoare de tip închis și de tip semiînchis, condamnaţi de gen masculin care, în virtutea funcţiilor ocupate anterior, pot fi ameninţaţi cu răzbunarea.

Vladimir Filat a fost condamnat la 27 iunie 2016 la nouă ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de corupere pasivă și trafic de influență. Vineri, 11 noiembrie 2016, judecătorii CA Chișinău au hotărât să mențină condamnarea fostului premier. La 22 februarie 2017, judecătorii Vladimir Timofti, Nadejda Toma și Constantin Alerguș  de la CSJ au examinat recursul avocaților lui Filat și l-au respins drept inadmisibil.

La 12 decembrie 2017, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins,  drept inadmisibil, recursul în anulare declarat de ex-premierul Vladimir Filat, ceea ce înseamnă că ex-premierul a epuizat toate căile naționale de atac și că următoarea instanță la care pot să se adreseze avocații este Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO).

Politicianul a fost reţinut pe 15 octombrie 2015, după un autodenunţ al lui Ilan Şor, în care spunea că, pe parcursul mai multor ani, i-ar fi oferit lui Filat mită în sumă de 250 milioane USD. După autodenunţ, procurorul general, Corneliu Gurin, a solicitat ridicarea imunităţii lui Filat. Propunerea a fost votată de 79 de deputaţi. Ex-premierul a fost reţinut pentru 72 de ore, la 18 octombrie 2015, fiind arestat pentru 30 de zile. Mandatul de arest a fost prelungit periodic, până la condamnarea acestuia.