Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Eduard Harunjen cere președintei țării…

Eduard Harunjen cere președintei țării anularea decretului privind demiterea sa din funcția de procuror general

Fostul procuror general Eduard Harunjen a anunțat joi, 10 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că a solicitat președintei țării Maia Sandu să anuleze decretul din 2019, prin care a fost demis din funcția de procuror general al R. Moldova. Harunjen spune că cere anularea acestui decret deoarece acesta „a fost viciat de mai multe circumstanțe de drept și de fapt”.

„Am înaintat o cerere prealabilă către președintele R. Moldova, prin care am solicitat să fie anulate efectele decretului ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, din 11 iulie 2019, prin care am fost demis din funcția de procuror general. Am cerut președintei să anuleze acest decret, dat fiind faptul că acesta a fost viciat de mai multe circumstanțe de drept și de fapt”, a declarat Harunjen.

Potrivit lui Harunjen, cererea prealabilă a fost depusă conform prevederilor Codului administrativ, care prevede două etape în soluționarea acestor situații. Prima etapă este înaintarea cererii prealabile către autoritatea publică care a emis actul contestat și a doua etapă este adresarea în instanța de judecată, în cazul în care autoritatea publică refuză să-și anuleze actul contestat. „Am solicitat ca până la examinarea definitivă a cazului să fie suspendate efectele de drept ale acelui decret”, a mai spus Harunjen.

De asemenea, fostul procuror general a anunțat că a depus o cerere la Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) pentru a lua act de situația de drept care s-a creat în legătură cu contestația sa, iar CSP ar urma să examineze cererea la următoarea ședință, spune Harunjen. Fiind întrebat de jurnaliști despre intenția de a se lansa în politică, Harunjen a spus că acest lucru este „exclus”.

Eduard Harunjen a fost în fruntea Procuraturii Generale din 2016 până în 2019. După plecarea de la guvernare a PDM-ul condus de Plahotniuc, mai multe organizații care reprezintă societatea civilă au inițiat o petiție prin care solicitau demisia lui Harunjen, pe motiv că acesta „a demonstrat în activitatea sa că nu se supune adevărului și justiției, ci intereselor de partid”.

În iulie 2019, Harunjen a demisionat, invocând „motive de sănătate”, deși pe final de activitate reitera că nu va pleca benevol din funcție.

În prezent, Eduard Harunjen susține că activează „pe lângă niște companii private” și oferă consultanță juridică unor agenți economici „cu care se cunoaște de mai mult timp”: „Aduc un mic suport. Este unica sursă de venit, desigur”.

Totodată, în 2008, fostul procuror general a procurat un apartament de 117 metri pătrați la un preț redus într-un bloc destinat procurorilor, de pe strada Nicolae Sulac din capitală, vândut ulterior.