Dosarul Șor își închide ușile pentru public și pleacă în vacanță

Dosarul Șor va fi examinat la Curtea de Apel Cahul cu ușile închise. Decizia a fost luată astăzi de magistrații Evghenii Dvurecenschi, Nina Veleva și Vitalie Movilă la solicitarea procurorului pe caz, care a invocat judecarea departe de ochii publicului a dosarului în prima instanță. Astăzi, 23 mai, la cea de-a doua ședință de judecată în instanța de apel, dar prima la care a participat Ilan Șor, a început examinarea probelor. Ofițerul de presă al Procuraturii Anticorupție (PA), Anastasia Mihălceanu, a precizat că următoarea ședință a fost fixată pe 8 august, dar că nu cunoaște motivele pentru care a fost stabilită această dată.

La 23 mai a avut cea de-a doua ședință de judecată la CA Cahul în dosarul de escrocherie și spălare de bani pe numele controversatului om de afaceri și primar de Orhei. Ilan Șor s-a prezentat în fața instanței alături de avocați. Acuzarea a fost reprezentată de procurorul anticorupție de la Chișinău în gestiunea căruia se află dosarul, Andrei Băeșu.

Ședința a fost însoțită de un protest în fața instanței de apel Cahul la care au participat susținătorii primarului de Orhei. Aceștia au scandat mesaje de susținere pentru Ilan Șor și au afișat panouri cu mesajele: „Cerem justiție echitabilă”, „Luați mâinile de pe Ilan”, „Ilan, Luptă!”.

„A încept examinarea probelor. Procurorul de caz a înaintat un demers privind examinarea cu ușile închise. Acest demers a fost acceptat de instanță, iar în acest sens a fost emisă o încheiere. Motivele se referă la faptul că în prima instanță dosarul a fost examinat, la fel, cu ușile închise. Respectiv, la Curtea de Apel se aplică aceleași reguli ca în prima instanță. Următoarea ședință a fost fixată pentru 8 august”, a precizat pentru ZdG ofițerul de presă al Procuraturii Anticorupție.

Ilan Șor a fost reținut la 22 iunie 2016 în cel de-al doilea dosar pe numele său. Un an mai târziu, la 21 iunie 2017, Șor a fost condamnat de magistratul Andrei Niculcea de la Judecătoria Chișinău la șapte ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani și a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivăIlan Șor se află în libertate, fiind sub control judiciar, chiar dacă numele său figurează în ambele rapoarte Kroll drept unul dintre principalele personaje implicate în frauda bancară.

La 12 februarie, după aproape opt luni de blocaj la Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel (CA) Chișinău, dosarul a ajuns pe masa Curții de Apel Cahul. Soarta lui Șor în instanța de apel urmează a fi decisă de trei magistrați: Evghenii Dvurecenschi, Nina Veleva și Vitalie Movilă.

Dosarul a fost transmis la 168 de km de Chișinău după ce președintele CA Chișinău, Ion Pleșca, a invocat la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) că în instanța pe care o conduce, care numără 56 de magistrați, dintre care 21 fac parte din Colegiul penal, nu sunt decât doi judecători compatibili pentru a examina cauza

Ilan Șor este prima persoană importantă pusă sub acuzare în dosarul furtului miliardului, fiind reținut la 6 mai 2015Primul dosar pe numele său însă nu are vreo finalitate până în prezent. După ce a fost plasat în arest la domiciliu, fiind acuzat de abuz în serviciu în dosarul BEM, Ilan Șor a fost eliberat pentru a participa în campania electorală pentru alegerile generale locale din 15 iunie 2015.

Procuratura Anticorupție invocă complexitatea cauzei penale și necesitatea cunoștințelor speciale în domeniul financiar-bancar drept motive ale termenului îndelungat de urmărire penală, dar și faptul că cererile de comisii rogatorii, inclusiv în Federația Rusă, nu sunt executate până la acest moment. În aceeași cauză penală, parte din „dosarul miliardului”, au statut de învinuiți alte 12 persoane, numele acestora conducerea PA refuză să le divulge, invocând prezumția nevinovăției. Nu se cunoaște nici numele conducătorului grupului de urmărire penală în acest dosar, PA precizând că „această informație nu intră în categoria celor disponibile publicului”.

Foto antet: facebook.com/ilanshorofficial/

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Le Justicier

    TERGIVERSAREA DOSARULUI ESCROCUL ILAN ȘOR ÎN ȚARA NOASTRĂ CAPTURATĂ

    Astăzi, la 23 mai 2018, în cele din urmă după numeroase tărăgănări urmează
    examinarea dosarului escrocului Ilan Șor la Curtea de Apel Cahul. Ultima
    tentativă în acest sens a avut loc la 2 aprilie 2018, fiind amânată pe motiv
    că durduliul escroc de Orhei Ilan Șor ar fi avut probleme de sănătate. Atunci
    s-a decis reînceperea examinării dosarului peste o lună și 21 de zile pe motiv de ocupare excesivă a instanței de Apel Cahul cu alte cazuri. Cunoscând tendința justiției moldovenești capturate de oligarhul uzurpator, fățarnic și viclean Plahotniuk de a tergiversa procesul era foarte ușor de presupus că următoarea amânare va fi pe motiv de boală a magistraților sau a martorilor.

    În legătură cu tergiversarea continuă a dosarul escrocului Ilan Șor, care a
    furat peste 2,9 miliarde de dolari de la poporul moldovenesc, apar mai multe
    întrebări și prima dintre ele este firească în astfel de cazuri: “Cui această
    tergiversare îi este rentabilă?” Răspunsul la această întrebare pare evident:
    “Escrocului Ilan Șor!” Dar nu numai, fiindcă această tergiversare n-ar fi
    posibilă fără implicarea serioasă a stăpânului justiției moldovenești oligarhul
    uzurpator, fățarnic și viclean Plahotniuk.

    Noutatea, cum că “Dosarul Șor își închide ușile pentru public și pleacă în
    vacanță” n-a fost trăsnet și n-a fost bombă. Toți cei care cât de cât cunosc
    despre ce merge vorba se așteptau la ea. Am privit toată ziua televiziunile
    oligarhului și n-am văzut și n-am auzit nimic despre examinarea dosarului
    escrocului de Orhei la Curtea de Apel Cahul. Ca și cum televiziunile oligarhului
    și cele ale asociaților lui au primit jurământul tăcerii referitor la dosarul
    escrocului Șor.

    Că justiția moldovenească capturată de stăpânul ei, oligarhul uzurpator, fățarnic
    și viclean Plahotniuk a primit jurământul tărăgănării dosarului Șor s-a înțeles
    mai de demult. Prima ședință, din 2 aprilie curent, a fost amânată pe motiv, că
    primarul de Orhei ar fi avut probleme de sănătate, iar cea de-a doua ședință în
    dosarul lui Ilan Șor din 23 mai curent, a durat 49 de minute și a fost amânată
    la demersul procurorilor, pentru a asigura prezența martorilor. Astfel, următoarea
    ședință va avea loc tocmai peste două luni și jumătate, pe 8 august. Așa dar, să
    recapitulăm, căci este foarte important, prima ședință în dosarul Șor a fost
    amânată pe motiv că durduliul escroc Șor s-a îmbolnăvit, iar cea dea doua a fost
    amânată pe motiv că nu erau prezenți martorii. Între 2 aprilie și 23 mai, timp de
    aproape două luni nu s-a putut asigura prezența martorilor? Absolut evident, că
    justiția capturată de oligarhul uzurpator, fățarnic și viclean Plahotniuk face
    totul ce-i stă în putință pentru a tergiversa procesul.

    La ce ne mai putem aștepta de la stăpânul justiției moldovenești, oligarhul
    uzurpator, fățarnic și viclean Plahotniuk și justiția lui oarbă în dosarul Șor?
    Se pare că se adeveresc cele mai sumbre presupuneri, că oligarhul și-a incasat
    deja banii. Acum nu i-a rămas decât să tergiverseze procesul până la alegerile
    parlamentare din toamnă, unde escrocul demult își pregătește un loc în Parlament
    pe circumscripția nominală Orhei și astfel va scăpa de închisoare. Totul este
    posibil în acest sens. De la îmbolnăviri repetate ale dolofanului escroc Ilan
    Șor, pănă îmbolnăviri ale magistraților și martorilor. De asemenea oricând pot
    fi inventate motive de tergiversare în legătură cu complicitatea procesului.
    Stăpânul de asta și este stăpân, că lui i se permite tot, cu atât mai mult
    stăpânului justiției.

    Pe de altă parte Andrei Donică, președintele Asociaţiei pentru Prevenirea şi
    Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (APCCEC), consideră că persoanele
    interesate realizează o schemă care îl va ajuta pe Șor să evite pușcăria. El a
    amintit că, după 23 mai, rămân doar 13 luni, în decursul cărora inculpatul poate
    fi condamnat, după care riscul unei pedepse cu privarea de libertate practic
    lipsește. Potrivit lui Donică, există multe îndoieli privind obiectivitatea și
    imparțialitatea instanței în acest dosar.

    Și astfel am ajuns la veșnica întrebare: “Ce-i de făcut?” Într-o țară cu justiție
    capturată, cu Parlament capturat, cu Guvern de buzunar, cu hoțul care ne-a furat
    2,9 miliarde de dolari și se plimbă în libertate și ne râde în față, ce-i de făcut?
    În primul rând să-i spunem un “NU!” hotărât oligarhului la alegeri. Demult s-a spus
    și pe bună dreptate, că Plahotniuk și Dodon sunt “o apă și un pământ”. Oligarhul
    uzurpator, fățarnic și viclean Plahotniuk i-a dat cele sub 5% de voturi monstrului
    mancurt Dodon, erijindu-l președinte. Deci votându-l pe candidatul antioligarhic
    Andrei Năstase contribuim la distrugerea regimului oligarhului și inclusiv la
    apropierea punerii escrocului obraznic evreu Ilan Șor la închisoare, unde și-i este
    locul.

    ###

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *