Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Doi tineri, cercetați pentru punerea…

Doi tineri, cercetați pentru punerea în circulație a bancnotelor false în Chișinău

Captură de ecran/IGP

Doi tineri de 20 și 21 de ani, din Chișinău, au fost arestați de oamenii legii fiind suspectați de punerea în circulație a bancnotelor false pe teritoriul capitalei, conform unui comunicat de presă emis luni, 8 decembrie.

Poliția a fost sesizată de un tânăr care a comunicat că ar fi primit o bancnotă presupus falsă de la unul dintre indivizi. Ulterior, în baza probelor și a informațiilor operative acumulate de polițiștii de la Botanica, în comun cu Direcția de Poliție Chișinǎu, s-a stabilit implicarea celor doi suspecți în comiterea infracțiunii.

În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în autovehiculele suspecților au fost ridicate probe relevante, inclusiv purtători de informații, care ar confirma implicarea acestora în activitatea ilegală.

Cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.