Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ CSJ anulează hotărârea CA…

DOC CSJ anulează hotărârea CA cu privire la repunerea în funcție a judecătorului Melniciuc și o remite la rejudecare

Magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au casat hotărârea judecătorilor de la Curtea de Apel (CA) Chișinău prin care s-a anulat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care judecătorul Oleg Melniciuc, primul magistrat care a ajuns pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită, a fost suspendat din funcție. Cauza a fost remisă la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, conform unei decizii dictate la 23 septembrie 2020.

După ce CA Chișinău a anulat hotărârea privind suspendarea din funcție a lui Melniciuc, CSM a depus recurs la CSJ, iar magistrații au decis la 12 februarie să „ridice cauza de la examinarea admisibilității” și să o remită Curții de Apel pentru motivarea în fond.

Colegiul lărgit concluzionează că „instanţa de fond prematur a admis cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Melniciuc, deoarece nu a stabilit cercul de persoane al căror drepturi ar putea fi afectate la soluționarea litigiului şi nu a atras în proces Procuratura Generală”.

„Având în vedere faptul că corectarea erorii instanței de fond la judecarea cauzei în ordine de recurs nu este posibilă, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de CSM, de a casa hotărârea din 24 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și de a restitui cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Chișinău ca instanță de fond”, menționează magistrații de la CSJ în decizia dictată la 23 septembrie 2020.

Învinuit în două dosare penale, Melniciuc a revenit în sistem

Deși Melniciuc are statut de învinuit în două dosare penale, fiind suspendat din funcție în mai 2019 de către CSM din acest motiv, judecătorul activează în continuare la Judecătoria Chișinău, asta după ce Curtea de Apel Chișinău a decis, în octombrie 2019, să anuleze hotărârea CSM prin care acesta a fost suspendat. Printre cei trei judecători care au decis să anuleze hotărârea CSM se numără și Vladislav Clima, care a fost coleg cu Melniciuc la Facultatea de Drept de la USM.

În mai 2019, fostul procuror general, Eduard Harunjen, a cerut membrilor CSM să îl suspende pe Melniciuc din funcția de judecător pentru existența bănuielii de săvârșire a traficului de influență. Harunjen declara atunci că, în iunie-iulie 2017, Melniciuc, susținând că are influență asupra judecătorilor, a pretins, acceptat și primit personal 100 de mii de euro pentru a-i face pe judecători să emită o hotărâre favorabilă în favoarea unei persoane. În aceste circumstanțe, având în vedere că fapta comisă este incomapatibilă cu funcția de judecător, Harunjen a cerut CSM-ului să îl suspende din funcție pe Melniciuc, iar membrii CSM au constatat că, „exercitarea în continuare a funcției de către judecătorul Melniciuc ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurii penale”.

Dosarul penal în care Melniciuc este bănuit de îmbogățire ilicită a fost dechis în vara anului 2017 la solicitarea procurorului general și a fost trimis pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău, acolo unde activa și Melniciuc, deși era în concediu pentru îngrijirea copilului. Timp de un an, dosarul a stat pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău și abia în decembrie 2019, atunci când Melniciuc a revenit din concediu, Curtea Supremă de Justiție să decidă strămutarea judecării cauzei penale la Judecătoria Anenii Noi. Motivul a constat în faptul că Melniciuc activează în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Chișinău, iar judecarea cauzei de către instanța respectivă ar putea trezi „suspiciuni de către unii observatori independenți cu privire la obiectivitatea instanței”.

Prima ședință în dosarul lui Melniciuc la Anenii Noi a avut loc pe 31 decembrie 2019. Acesta a cerut strămutarea cauzei penale, însă, CSJ i-a respins solicitarea ca fiind neîntemeiată. Ultima ședință a avut loc la 19 noimbrie, aceasta fiind întreruptă la etapa cercetării materialelor cauzelor. Următoarea ședință este preconizată pentru 24 noiembrie curent.

ZdG scris în trecut că magistratul Melniciuc ar fi procurat un șir de spații comerciale în mun. Chișinău la preț de milioane, pe care le-a înregistrat pe numele mamei sale pensionare. În septembrie 2014, ZdG scria că Elena Melniciuc, mama lui Oleg Melniciuc, pe atunci preşedinte al Judecătoriei sect. Râşcani, avea înregistrate pe numele său mai multe bunuri imobile în Chişinău, valoarea cadastrală a cărora depăşeşte suma de 4 mln. de lei. Atunci oamenii din satul unde locuia mama magistratului spuneau că aceasta nu are nicio afacere şi că a lucrat toată viaţa în colhoz. Contactat atunci de ZdG, magistratul susținea că nu cunoaşte foarte multe detalii despre soarta imobililor. „Pe cine sunt scrise, aceluia aparţin. Ele nicidecum nu se vând. Dle, eu dacă aveam legătură cu ele, le cumpăram demult şi le înscriam pe mine”, declara Oleg Melniciuc.

Oleg Mel­ni­ciuc  a fost președintele Judecătoriei Râșcani din iunie 2013, atun­ci când a fost numit, după mai mul­te con­tro­ver­se, prin decret pre­zi­denţi­al, de preşe­din­te­le Nico­lae Timofti. Ante­ri­or, aces­ta a deţi­nut fun­cţia de vice­preşe­din­te al aces­tei instanţe, fiind ade­sea în atenţia pre­sei, care l-a cri­ti­cat pen­tru com­por­ta­men­tul său. Mel­ni­ciuc este finul de cunu­nie al lui Mihai Poa­le­lun­gi, fostul preşe­din­te­ al Curţii Supre­me de Jus­ti­ţie și fost președinte al Curții Constituționale.