Detalii despre noul dosar pe numele lui Andronachi: organizație criminală, contrabandă și prejudicii de miliarde de lei
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, reținut pe 24 martie de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), este cercetat pentru constituirea și conducerea unei organizații criminale. Acesta, împreună cu alți complici, ar fi facilitat deschiderea magazinelor duty-free în regiunea transnistreană și ar fi fost implicat în mai multe scheme de contrabandă, care ar fi prejudiciat statul cu peste patru miliarde de lei, scrie Jurnal.md.
Vladimir Andronachi a fost adus joi, 26 martie, în fața instanței, care urmează să se pronunțe asupra măsurii preventive. Pe 24 martie, acesta a fost reținut pentru 72 de ore. Procurorii cer prelungirea arestului cu 30 de zile.
„O să cerem ca ședința să fie publică ca să vedeți fărădelegile care se întâmplă”, a replicat fostul deputat PD, Vladimir Andronachi, la întrebările jurnaliștilor despre ce i se incriminează.
Vladimir Andronachi a solicitat, printr-o cerere, ca ședința să fie publică, iar instanța i-a respins demersul.
„Sunt cercetate trei persoane pentru crearea și conducerea unei organizații criminale și abuz de putere comis de persoane cu înalte funcții de stat. În anul 2015 au fost comise infracțiunile care au derulat până în 2019, când au fost abrogate prevederile. A fost permisă deschiderea magazinelor duty-free pe teritoriul necontrolat de autoritățile Republicii Moldova. Respectiv, s-au comis mai multe fapte de contrabandă. În total, prejudiciul adus statului a fost de peste patru miliarde de lei, numai accizele care nu au fost achitate la bugetul de stat”, a explicat procurorul Alexandru Zgureanu.
În același dosar este cercetat fostul vicepremier pentru Reintegrare, Victor Osipov, care a refuzat să fie escortat la ședința de judecată de astăzi, 26 martie. ZdG a scris că acesta a fost reținut de oamenii legii marți, 24 martie, fiind bănuit de abuz în serviciu.
„Cu domnul Osipov am avut relații pur instituționale, probabil prin 2017, prima oară”, a declarat Andronachi, solicitat de jurnaliști să comenteze relația acestuia cu Victor Osipov.
În septembrie 2015, Radio Europa Liberă scria că Guvernul a revizuit o decizie mai veche prin care a fost legalizată activitatea magazinelor duty free în regiunea transnistreană. Decizia aprobată în luna aprilie a acelui an, prin asumarea răspunderii de către executiv, a fost propusă de vicepremierul de atunci, Victor Osipov, care dădea atunci asigurări că „mecanismul este unul special, dar pe deplin securizat și controlat de autoritățile responsabile ale Republicii Moldova”. La ședința de revizuire, același Victor Osipov a cerut anularea deciziei, întrucât magazinele duty free ar fi implicate în contrabandă cu țigări.
În 2019, Vladislav Kulminski, pe atunci consilierul premierului pe politică externă, l-a acuzat pe Victor Osipov că ar fi fost implicat în scheme de contrabandă cu țigări.
A treia persoană cercetată în dosar alături de Andronachi și Osipov este Serghei Formusatîi, conform sursei citate, care ar fi fost beneficiarul schemei. Avocatul acestuia a declarat că clientul său pledează nevinovat și că este „un cetățean de rând”.