Principală  —  IMPORTANTE   —   Detalii de la procurorii anticorupție…

Detalii de la procurorii anticorupție despre perchezițiile efectuate la domiciliul președintei interimare a CSJ. De ce este suspectată magistrata

Procurorii anticorupție în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție și ai Serviciului de Informații și Securitate, au efectuat marți percheziții la biroul, domiciliul și automobilul președintei interimare a Curții Supreme de Justiție, vizată în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite.

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală desfășurate, în privința magistratei Tamara Chișca-Doneva nu a fost aplicată nicio măsură procesuală de constrângere. Judecătoarea a fost citată la Procuratura Anticorupție, la data de 30 martie 2022, pentru a fi recunoscută în calitate de bănuit.

Potrivit reprezentanților Procuraturii Anticorupție, magistrata vizată, Tamara Chișca-Doneva, este suspectată că, în perioada anilor 2014-2021, deținând funcția de judecătoare, inclusiv exercitând funcții administrative în cadrul instanțelor judecătorești, a obținut o mărire substanțială a patrimoniului său și a membrilor familiei sale, care nu ar putea fi justificată rezonabil în raport cu veniturile sale realizate din exercitarea legală a atribuțiilor în funcțiile deținute.

În rezultatul perchezițiilor efectuate, procurorii anticorupție au ridicat din biroul magistratei, telefonul mobil și informația din calculator, care urmează a fi examinate și apreciate în cumul cu alte probe administrate în cadrul acestei cauze penale.

„În cadrul cauzei penale vizate supra, se efectuează mai multe acțiuni de urmărire penală pentru asigurarea investigării complete, obiective și sub toate aspectele a circumstanțelor cazului sesizat. Despre măsurile suplimentare întreprinse și soluția dispusă pe caz, vom reveni ulterior cu informații suplimentare. Reiterăm că, acțiunile sunt desfășurate în limitele legale, cu asigurarea respectării principiului prezumției de nevinovăție a persoanei vizate, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților legitime”, se menționează într-o notă emisă de Procuratura Anticorupție.

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat marți, 28 martie, percheziții la domiciliul și în biroul de serviciu al președintei interimare a Curții Supreme de Justiție (CSJ) Tamara Chișca-Doneva. Descinderile au avut loc la scurt timp după ce marți dimineață, la cererea procurorului general interimar, Dumitru Robu,plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a eliberat acordul privind efectuarea perchezițiilor în privința magistratei de la CSJ.