Principală  —  IMPORTANTE   —   Deputata transfugă Irina Lozovan și…

Deputata transfugă Irina Lozovan și soțul ei, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a unui partid politic. Precizările Procuraturii Anticorupție

Sursa: PSRM

Procuratura Anticorupție (PA) informează printr-un comunicat despre expedierea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a deputatei transfuge Irina Lozovan și a soțului acesteia, Pavel Gîrleanu, consilier raional al Consiliului raional Ocnița. Celor doi li se incriminează infracțiunea de acceptare cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui „grup criminal organizat” și respectiv complicitate la infracțiunea menționată.

Urmărirea penală a fost pornită în luna iunie 2023 de către organul de urmărire penală al Direcției generale teritoriale nord a Centrului Național Anticorupție (CNA), în baza unui denunț.

„Conform probatoriului administrat, procurorii au constatat că Irina Lozovan, fiind deputat în Parlament și membră a Biroului politic al Partidului Politic Partidul „Renaștere”, acționând în mod intenționat şi prin înțelegere prealabilă cu soțul ei și alte persoane nestabilite la moment de organul de urmărire penală, care fac parte din conducerea Partidului „Renaștere” și care au dreptul de gestionare a surselor financiare a acestuia, ignorând normele ce reglementează modul de finanțare a partidelor politice, a acceptat cu bună știință finanțarea Partidului „Renaștere”, din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor.

Respectiv, din motiv că Partidului Politic „Șor” a fost declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale din data de 19 iunie 2023, Ilan Șor, având scopul menținerii controlului asupra unor procese politice, electorale, sociale din R. Moldova, a oferit membrului Biroului politic al Partidului Politic Partidul „Renaștere”, Lozovan Irina, mijloace bănești pentru identificarea cât mai multor primari și consilieri locali, pe care să-i convingă să adere la Partidul „Renaștere””, se spune în comunicatul Procuraturii.

Potrivit procurorilor, învinuiții au încercat să recruteze primarul orașului Ocnița, promițându-i 1 milion de lei personal și un alt milion de lei, alocați primăriei pentru a fi utilizați la dezvoltarea infrastructurii orașului Ocnița, „în vederea fortificării poziției electorale a Partidului „Renaștere””, afiliată fostului deputat fugar Ilan Șor.

Deși primarul orașului Ocnița a refuzat propunerea, invinuiții au continuat acțiunile de convingere și pe 2 august 2023, soțul deputatei i-a transmis primarului, suma de 30 000 de dolari, bani ridicați de către soțul Irinei Lozovan, de la sediul Partidului „Renaștere”, care proveneau de la „grupul criminal organizat”, condus de Ilan Șor, fiind reținut și perchiziționat în aceeași zi.

Pe 21 septembrie 2023, deputații au aprobat cererea procurorului general interimar privind ridicarea imunității deputatei Irina Lozovan, lipsind-o de imunitate parlamentară.

Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea imputată, legea prevede pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 de lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.

În scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale sau confiscări extinse, a fost aplicat sechestru în valoare de aproximativ 477 500 lei de lei, inclusiv pe un bun imobil, un mijloc de transport și mijloace bănești ridicate în cadrul perchezițiilor.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.