Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   CSP, replică pentru ministrul Justiției:…

CSP, replică pentru ministrul Justiției: „Sistarea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS urmează a fi decisă potrivit legii, dar nu pe rețelele de socializare”

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) susțin că din poziția ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, în legătură cu desfășurarea concursului la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), „rezultă mai multe concluzii lipsite de suport factologic și conținut juridic”, dar care „includ aspecte ce pun în lumină negativă activitatea CSP”. Potrivit CSP, „sistarea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS urmează a fi decisă potrivit legii, dar nu pe rețelele de socializare”.

Reacția CSP vine în contextul declarațiilor ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, unul dintre membrii de drept ai CSP, potrivit căruia, concursul pentru ocuparea funcției de șef al PCCOCS ar trebui „anulat sau suspendat”, având în vedere „situația creată, care implică lipsa de credibilitate și riscul iminent de viciere”.

Astfel, potrivit CSP, în lipsa unor hotărâri adoptate conform legii, dar prin sintagme declarative se induce societății percepția că „acest concurs la funcția de procuror-șef al PCCOCS ar fi afectat de vicii”.

În acest context se impun câteva clarificări:

Demararea concursului nu este o expresie de voință/discreție a unor membri, dar rezultă din competențele stabilite de lege.

Ministrul justiției a desemnat un reprezentant în componența Comisiei speciale de preselecție (avocatul Tudor Osoianu), participând activ la această etapă a concursului.

Ministrul justiției a participat la ședința CSP din 16 ianuarie 2023, în care a fost constituită Comisia specială de preselecție (ședință la care, de altfel, a fost agreată și data ședinței din 25.01.2023, dar nu a fost posibilă convocarea acesteia”, susțin membrii CSP.

Potrivit CSP, nu este clar la care „situație creată” se referă ministrul Sergiu Litvinenco și din care circumstanțe a dedus „lipsa de credibilitate”. Membrii Consiliului susțin că „numai discuțiile din spațiul public nu pot constitui temei de contramandare a unor proceduri aflate în desfășurare, fapt pe care îl însușesc studenții chiar în primul an al facultății de drept”.

„Mai mult de atât, această procedură de concurs a fost demarată de un for colegial, prin majoritate de voturi, de aceea orice hotărâre (de prelungire sau de suspendare/sistare) aparține plenului CSP sau, după caz, instanței de judecată, dar nu unor membri individuali”, potrivit declarației membrilor CSP.

În partea ce ține de mandatul actualei componențe CSP și obiecțiile că mandatul CSP nu ar fi „plenipotențiar”, membrii Consiliului atenționează asupra „efectelor juridice și impactului instituțional pe care îl comportă asemenea abordare”.

În actuala componență activă a CSP (11 membri), ponderea decizională o dețin membrii non-procurori, care sunt în număr de 6 membri. Mai mult de atât, din actuala componență a CSP doar 4 membri-procurori își exercită mandatul din anul 2018, pe când ceilalți 7 membri nu pot fi asociați componenței inițiale, mai ales că 6 membri au intervenit începând cu octombrie 2021, circumstanță care exclude criticile legate de lipsa credibilității hotărârilor adoptate de acest for de autoadministrare, insinuată în postare.

În partea ce ține de obiecțiile că mandatul CSP nu ar fi „plenipotențiar”, atenționăm asupra efectelor juridice și impactului instituțional pe care îl comportă asemenea abordare, deoarece ar putea afecta natura juridică a hotărârilor adoptate în perioada anterioară”, se mai arată în replica CSP.

Astfel, membrii CSP, derularea sau, eventual, sistarea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS „urmează a fi decisă potrivit legii, în temeiul argumentelor prezentate de către persoanele care au formulat contestații, în interiorul dezbaterilor în plenul CSP, dar nu pe rețelele de socializare”.

„Prin poziția exprimată de către ministrul Justiției a fost indusă ideea eronată despre o pretinsă ilegalitate a acestui concurs, ceea ce denotă lipsa de respect față de candidații înscriși, față de membrii Comisiei speciale de preselecție, față de societate și ar putea crea suspiciunea existenței/eșuării unor aranjamente menite să favorizeze anumiți candidați.

Atragem atenția că invocarea în această postare a exercițiului de prevetting este un procedeu neloial menit să distragă atenția, dat fiind că nu există nici o tangență între aceste două exerciții instituționale, care se desfășoară separat potrivit regulilor stabilite de lege”, mai spun membrii CSP.


Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat că „trebuie identificate soluțiile juridice pentru anularea sau suspendarea” concursului pentru ocuparea funcției de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), ca, mai târziu, să fie inițiat un concurs repetat. Declarația a fost făcută în contextul în care mai multe persoane publice au cerut anularea concursului pentru ocuparea funcției de șef al PCCOCS.

„În legătură cu concursul la funcția de şef al PCCOCS inițiat de CSP în noiembrie 2022 și ținând cont de toate situația creată care implică lipsa de credibilitate și riscul iminent de viciere, consider că trebuie identificate soluțiile juridice pentru anularea sau suspendarea lui. Concursul urmează a fi inițiat repetat sau, după caz, reluat când va exista un CSP cu mandat plenipotențiar, adică după finalizarea exercițiului de prevetting”, a scris ministrul pe rețelele de socializare.

Pe 23 ianuarie 2023, procurorul Eduard Bulat, care a fost unul dintre adjuncții ex-procurorului general interimar Dumitru Robu, a cerut anularea răspunsului din 18 ianuarie a lui Munteanu privind refuzul de numire a sa în funcția de procuror-șef al PCCOCS, fără concurs.

În același timp, Iulian Groza, care este membru al Comisiei speciale de preselecție a candidaților la funcția de șef al PCCOCS, a declarat, pe 26 ianuarie, că „acest concurs este lovit de vicii, iar integritatea și credibilitatea procesului de selecție și a rezultatelor concursului sunt afectate grav”. Groza consideră că acest concurs trebuie să fie anulat.

Anunțul lui Iulian Groza a venit la câteva zile după ce unul dintre candidații la șefia instituției, Eugen Rurac, a trimis o cerere Consiliului în care a solicitat excluderea lui Groza din cadrul Comisiei.

Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al PCCOC, care s-a întrunit luni, 23 ianuarie, în ședință închisă, pentru a examina dosarele candidaților prin prisma criteriilor de eligibilitate, a decis că cei trei candidați la funcția de șef al PCCOCS „întrunesc criteriile de eligibilitate”, fiind promovați pentru etapa interviului.

Astfel, potrivit unui comunicat al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Andrei Mațco, șeful interimar al Direcției generale urmărire penală în cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA), Eugen Rurac și Sergiu Russu, procuror-șef al Secției combaterea traficului de ființe umane a Procuraturii Generale, au fost admiși în cea de-a doua etapă a preselecției.

Comisia specială a stabilit intervievarea candidaților pe data de 1 februarie 2023,  începând cu ora 10, în sediul Consiliului Superior al Procurorilor din bd. Ștefan cel Mare  și Sfânt, 73.