Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   CSP a decis încetarea concursului…

CSP a decis încetarea concursului pentru funcția de procuror-șef al PCCOCS

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat joi, 2 martie, hotărârea privind încetarea concursului pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Președinta CSP, Angela Motuzoc, a menționat că trei membri ai CSP au avut o opinie separată față de acest subiect.

Inga Furtună, membra Consiliului, și-au exprimat poziția că în condițiile în care au mai rămas doi candidați pentru funcția de procuror-șef al PCCOCS, concursul trebuie să continue.

Comisia specială de preselecție a constatat imposibilitatea continuării concursului pentru funcția de procuror-șef al PCCOCS

Pe 1 februarie 2023, în ziua în care Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror – șef al PCCOCS urma să intervieveze candidații înscriși în concurs, Andrei Mațco, Eugen Rurac, Sergiu Russu, toți membrii comisiei și-au anunțat retragerea din componența comisiei. Este vorba despre Tudor Osoianu, propus în componența comisiei de Ministerul Justiției, Ion Guceac, Boris Poiată și Roman Eremciuc, propuși de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) și Iulian Groza, propus de președinta R. Moldova.

Înainte de anunțul privind retragerea din Comisie, trei din cei cinci membri au luat act de cererea de retragere din concurs a lui Eugeniu Rurac.

CSP anunța pe 1 februarie că Comisia specială de preselecție a constatat imposibilitatea continuării concursului pentru funcția de procuror-șef al PCCOCS, în contextul retragerii din comisia a celor cinci membri, informând candidații rămași în concurs despre decizia luată.

Pe 31 ianuarie 2023, CSP a respins demersul ministrului Justiției, pe atunci Sergiu Litvinenco, privind anularea concursului pentru funcția de șef al PCCOCS. Demersul a fost examinat de membrii CSP la începutul ședinței, la propunerea ministrului, pentru că „ar îngloba” și restul cererilor de pe ordinea de zi.

Pe ordinea de zi erau incluse patru subiecte, printre care: cererea înaintată de Eduard Bulat privind suspendarea și anularea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS, cererea înaintată de Eugeniu Rurac privind anularea hotărârii CSP de constituire a Comisiei pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS și sesizarea lui Iulian Groza, membru al Comisiei Speciale de preselecție a candidaților la funcția de procuror – șef al PCCOCS.

Membrii CSP au respins și cererile prealabile înaintate de către Eduard Bulat și Eugeniu Rurac, privind suspendarea și anularea concursului, cât și anularea hotărârii CSP de constituire a Comisiei pentru selectarea candidatului, ca fiind inadmisibile. Potrivit președintei Comisiei Angela Motuzoc, cei doi trebuie să se adreseze instanței de judecată.

DOC/ Acuzații în procesul de desemnare a șefului PCCOCS. Un fost adjunct al procurorului general vrea să fie numit în funcție fără concurs. Un membru al Comisiei de preselecție a candidaților cere anularea concursului, în timp ce unul dintre candidați cere excluderea acelui membru