„Amnezia” lui Ilan Șor în dosarul Lucinschi: „Nu-mi amintesc, dar posibil să fi avut. Sau, poate, nu am avut”

După ședința din 15 ianuarie în dosarul pe numele ex-deputatului Chiril Lucinschi, când a fost audiat principalul martor al acuzării, controversatul om de afaceri Ilan Șor, procurorul pe caz a precizat pentru presă că declarațiile făcute de primarul de Orhei în fața instanței îl incriminează pe fostul ales al poporului. De cealaltă parte, ex-deputatul PLDM și avocatul acestuia au declarat că Șor nu a făcut altceva decât să confirme că banii pe care i-a transmis prin intermediul fimelor sale pe conturile firmelor lui Chiril Lucinschi sunt legali. De fapt, în cadrul ședinței din 15 ianuarie, care s-a desfășurat cu ușile închise, Ilan Șor a răspuns la întrebările părților pronunțând de 14 ori „nu-mi amintesc” și de zece ori „posibil”, scrie publicația NewsMaker, care a intrat în posesia unei copii a stenogramei ședinței când a fost audiat Ilan Șor.

Procurorii îl acuză pe ex-deputatul Chiril Lucinschi că fiind gestionarul și beneficiarul final al companiilor Toast Delux SRL și IPA International Project Agency a spălat banii prin intermediul offshor-urilor. Acuzarea susține că între 2012 – 2014, pe conturile companiilor lui Chiril Lucinschi au ajuns prin transferuri 440 de mii de dolari de la companiile care fac parte din „grupul Șor”. Potrivit acuzării, banii pe care firmele lui Șor îi transferau pe conturile companiilor lui Lucinschi ar fi fost scoși din cele trei bănci devalidate –  Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

Ex-deputatul PLDM Chiril Lucinschi respinge acuzațiile și afirmă că a prezentat organelor de urmărire penală toate documentele care confirmă că banii transferați de Ilan Șor ar constitui o datorie a celui din urmă. Totodată, Lucincshi afirmă că nu avea de unde să cunoască proveniența banilor.

Potrivit stenogramei, în posesia căreia a intrat redacția NewsMaker, Ilan Șor nu a confirmat, dar nici nu a infirmat existența unor tranzacții cu firmele lui Chiril Lucinschi. Interogarea lui Ilan Șor a durat mai bine de jumătate de oră, timp în care acesta a pronunțat de 14 ori „nu-mi amintesc” și de 10 ori „posibil”.

Întrebat de judecătoarea Elena Cojocari despre circumstanțele în care a făcut cunoștință cu Chiril Lucinschi și ce fel de relații îi leagă, Ilan Șor a declarat că anterior îi lega o relațile de prietenie, dar în prezent nu comunică între ei.

La rândul său, procurorul pe caz Eugeniu Rurac l-a întrebat ce cunoaște despre companiile IPA International Project Agency și Toast Deluxe SRL și cine este beneficiarul acestora. Primarul de Orhei a declarat că numele firmelor îi sunt cunoscute și că din discuțiile cu Chiril Lucinschi știe că ultimul este beneficiarul acestora.

NewsMaker a făcut publică o parte din stenograma ședinței de judecată când a fost audiat Ilan Șor.

Procuror: Spuneți judecății  dacă cunoașteți aceste firme: Dufremol SRL, Dasler Con SRL, Moldclassica SRL, Contrade SRL, Storad Grup SRL, Liramex SRL, Danmira SRL, Zonitech properties LTD, Sisteme Informationale, Tomton Trade Corp., Primoteks Import LP, Hezburg LLP, Unitrade Association Limited, Rouseau Alliance LLP, Molint Grup SRL, Talnes SRL, Caritas Grup SRL, Dastinger LP, Investos Buenos LP, Maltby Solutions LP, Demicor SRL, Branch Marketing Limited, Torprom Universal LP?

Ilan Șor: Aceste firme în acel moment îmi aparțineau sau eram acționar. Eu eram beneficiar.

Procuror: Între 2012 și 2014, prin intermediul companiilor dvs, menționate mai sus, ați transferat careva resurse financiare către International Project Agency IPA?

Ilan Șor: Da, au existat câteva tranzacții.

Procuror: Vă amintiți suma exactă?

Ilan Șor: Suma exactă nu mi-o amintesc, dar era în jur de câteva sute de mii de dolari.

Procuror: Spuneți-mi, în baza cărui temei juridic au fost efectuate aceste plăți?

Ilan Șor: Baza legală pentru aceste plăți au constituit-o contractele juridice.

Procuror: Precizați, vă rog, ce tipuri de contracte au fost?

Ilan Șor: Din ceea ce îmi amintesc, acestea erau acorduri de consultanță.

Procuror: Compania IPA Internațional sau Chiril Lucinschi v-au oferit consultanță?

Ilan Șor: Nu. Nu a fost așa ceva. Nu.

Procuror: Aceste contracte privind acordarea de servicii au fost fictive?

Ilan Șor: Da.

Procuror: Care a fost scopul real al acestor tranzacții?

Ilan Șor: Refuz să răspund la această întrebare, deoarece acest caz este elucidat și în dosarul meu penal, care la acest moment se află la Curtea de Apel Chișinău.

Procuror: În acea perioadă (2012-2014), dvs. sau companiile pe care le-ați administrat, ați avut datorii către Chiril Lucinschi, Serghei Lucinschi sau companiile pe care le controlau?

Ilan Șor: Nu.

Pocuror: I-ați cerut lui Chiril Lucinschi să vă presteze servicii de consultanță?

Ilan Șor: Nu.

Procuror: În 2013 ați avut un acord cu Chiril Lucinschi sau cu companiile sale pentru furnizare de echipamente?

Ilan Șor: Nu.

Procuror: Puteți spune instanței cu ce scop Torprom Universal a transferat bani către Toast Deluxe SRL? Pentru a rambursa împrumuturile către Toast Deluxe SRL?

Ilan Șor: Stimată instanță, este vorba despre aceeași situație referitor la întrebarea precedentă. Acest lucru este, de asemenea, examinat în cadrul dosarului meu, care a fost transferat la Curtea de Apel Chișinău.

Procuror: Potrivit notițelor de pe cardurile bancare al companiilor Hezburg, Primoteks și Tomton Trade, din 2012 până în 2014 suma totală a transferurilor a constituit circa 400 de mii de dolari. Chiril Lucinschi cunoștea despre originea acestor bani?

Ilan Șor: La acel moment eu aveam business financiar și era cunoscut faptul că resursele mele proveneau din acest business.

Procuror: Prin activitatea financiară aveți în vedere activitate bancară?

Ilan Șor: Da.

Ulterior, întrebări au adresat și avocații inculpatului: Gheorghe Ulianovschi și Corina Stratan.

G. Ulianovschi: Ați spus că au fost fictive contractele prin intermediul cărora ați transferat câteva sute de mii de dolari. De ce sunt fictive?

Ilan Șor: Am răspuns deja la această întrebare.

G. Ulianovschi: Care este răspunsul? Ați spus că au fost fictive, de ce? Forma a fost alta sau în întregime totul era fictiv?

Ilan Șor: În întregime.

G. Ulianovschi: Dar le-ați semnat?

Ilan Șor: Sau eu sau oamenii mei, nu țin minte.

G. Ulianovschi: Cunoașteți pentru ce, de fapt, este acuzat Lucinschi?

Ilan Șor: La general, da, din presă, este tot ce pot ști.

Ilan Șor a răspuns că „nu-și amintește” dacă site-ul www.shorholding.com îi aparține, motivând că deține foarte multe site-uri. De asemenea, întrebat dacă avea altă activitatea care îi aducea venituri, în afară de cea financiară, Ilan Șor a răspuns: „Posibil. La acest moment nu-mi amintesc, dar posibil să fi avut. Sau, poate, nu am avut”.

Citiți articolul integral pe newsmaker.md.

Chiril Lucinschi a fost reținut de CNA la 25 mai 2017. După două zile în izolatorul instituției anticorupție, acesta a fost trimis în arest la domiciliu, măsură prelungită ulterior. 

La 1 august 2017, Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat despre expedierea în instanță a cauzei penale de învinuire a lui Chiril Lucinschi de spălare de bani în dosarul fraudelor de la BEM, Banca Socială şi Unibank.

Citiți și

Ilan Șor, audiat în dosarul lui Chiril Lucinschi. Cei doi confirmă relațiile de afaceri, dar susțin că banii sunt legali

 

Foto antet: Facebook.com/Ilan Șor

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *