Un militar rus a împușcat un bărbat în orașul ucrainean Berdeansk: „Nu i-a dat telefonul său mobil pentru a suna acasă”
Un militar rus a împușcat un bărbat în orașul ucrainean Berdeansk, din motiv că acesta nu i-ar fi dat telefonul său mobil pentru a suna acasă (în Rusia), anunță purtătorul de cuvânt al Consiliului de Apărare al Regiunii Zaporojie, Ivan Arefyev.
„Așa se desfășoară așa-numita „operațiune militară”, al cărei scop este „apărarea ucrainenilor, victimele abuzurilor și genocidului”. De la începutul ofensivei Rusiei asupra Ucrainei 16 copii au murit. Ucrainenii și armata ucraineană nu vor ierta niciodată autoritățile ruse”, a spus el.
Luni, 28 februarie, a cincea zi a invaziei ruse în Ucraina, continuă cu atacuri în apropiere de Kiev. Rusia continuă să atace Ucraina pe mai multe fronturi. După câteva ore de liniște, la Kiev și Harkov, luni dimineața, au început să se audă din nou explozii.
Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a anunțat că luni dimineața vor avea negocieri între o delegație a țării sale și o delegație rusă, în Belarus, în apropiere de graniță.
Duminică, Vladmir Putin a făcut anunțul șocant că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.