Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ultimatumul Rusiei: astăzi expiră termenul…

Ultimatumul Rusiei: astăzi expiră termenul de achitare a cantității de gaze, consumată de R. Moldova

Foto: Getty Images

Gazprom încă nu a primit plata pentru datoriile curente la gaz ale R. Moldova. Termenul de 48 de ore, de la notificarea întreruperii livrărilor de gaze, expiră miercuri, 24 noiembrie, a declarat Serghei Kuprianov, secretarul de presă al președintelui Consiliului de Administrație al concernului rus, notează TASS.

„Plata pentru consumul de gaz al R. Moldova nu a fost efectuată. Termenul de achitare a cantității de gaze expiră astăzi”, a spus Kuprianov.

Gazprom a anunțat luni, 22 noiembrie, că intenționează să sisteze livrarea de gaze naturale în R. Moldova, din motiv că nu au fost achitate plățile în termenul stabilit, a declarat Serghei Kuprianov.

„Având în vedere situația dificilă din R. Moldova din punct de vedere economic și financiar, Gazprom a decis să semneze contractul practic în condițiile părții moldovenești, dar cu o condiție esențială: R. Moldova trebuie să-și efectueze la timp plățile pentru gaze. Următorul termen de plată este astăzi, 22 noiembrie. În acest sens, astăzi, Gazprom, conform contractului, a notificat partea moldovenească că în 48 de ore livrările de gaze către R. Moldova vor fi stopate”, a menționat Sergey Kupriyanov.

Marți, 23 noiembrie, viceprim-minsitrul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că cele peste 74 de milioane de dolari, care include plata pentru gazul consumat în octombrie și plata în avans pentru noiembrie, vor fi achitați din suma acordată companiei Energocom în perioada stării de urgență. Potrivit lui Spînu, soluția propusă de Guvern este de a încheia un contract de cesiune a unei părți din datoria Termoelectrica către Moldovagaz. Detalii aici.

(…) La următoarea ședință de Parlament, proiectul de modificare a bugetului și alocarea acestei sume de un miliard 700 de milioane către Energocom va fi votat în lectura a doua și banii vor fi disponibili. Soluția propusă de Guvern este de a încheia un contract de cesiune a unei părți din datoria Termoelectrica către Moldovagaz. Cesionarea acestei părți ale datoriei către Energocom. Vorbim despre suma de aproximativ un miliard și 400 milioane de lei, sumă necesară pentru plățile curente către Gazprom. Energocom va achita această datorie cesionată către Moldovagaz, iar Moldovagaz va face plata pentru gazele naturale. Aceste acțiuni ale Guvernului permit atât reducerea datoriei Termoelectrica față de Moldovagaz, cât și soluționarea problemei actuale privind plata curentă pentru gazul natural consumat (…)”, a declarat Spînu în cadrul unei conferințe de presă.

Datoria R. Moldova față de Gazprom s-a creat din cauza achiziționării gazului în luna octombrie la preț de peste 790 USD/mia de metri cubi, iar tariful la gaz aplicat pentru luna respectivă nu a acoperit diferența, a declarat marți dimineață, 23 noiembrie, vicepremierul Andrei Spînu. Spînu a menționat că după ședința Consiliului de Observatori, MoldovaGaz a primit notificare de plată a datoriei în termen de 48 de ore, care constituie peste 74 de milioane de dolari SUA.

Pe 29 octombrie curent, după o serie de negocieri, contractul de livrare a gazelor naturale dintre Gazprom și Moldovagaz a fost prelungit pentru cinci ani în condiții reciproc avantajoase a anunțat, oficial, gigantul rus printr-o notă informativă.