Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ucraina nu va primi armament…

Ucraina nu va primi armament american

Statele Unite nu vor livra armament Ucrainei. Potrivit agenţiei Associated Press aceste declaraţii aparţin ambasadorului german la Washington, Peter Wittig.

Într-un unterviu pentru această agenţie de ştiri, ambasadorul german afirmă că Barack Obama a luat această decizie după întâlnirea cu cacelara Angela Merkel. Potrivit sursei, Merkel i-ar fi adus argumente credibile, Preşedintelui american pentru importanţa „continuării dialogului politic şi diplomatic”, pentru rezolvarea conflictului din Estul Ucrainei. La rândul său Obama ar fi fost de acord cu aceste argumente. Întâlnirea dintre liderii celor două ţări a avut loc acum o lună, iar după această întrevedere Barack Obama a declarat presei că decizia de a livra armament Ucrainei încă nu a fost luată şi că mai are nevoie pentru a analiza această posibilă variantă.