Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Statul Major al Forțelor Armate…

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei: peste 10 000 de soldați ruși au murit deja în Ucraina de la începutul războiului

De la începutul războiului, pierderile armatei ruse se ridică la peste 10 mii de oameni. Acest lucru a fost raportat de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

De asemenea, printre pierderi se numără 269 de tancuri, 945 de vehicule blindate de luptă, 105 sisteme de artilerie, 50 MLRS, 19 sisteme de apărare aeriană, 39 de avioane (tbc), 40 de elicoptere (tbc).

409 vehicule, 2 bărci cu viteză ușoară, 60 rezervoare cu combustibil și lubrifianți, 3 UAV-uri de nivel operațional-tactic.

A început a zecea zi de război în Ucraina. Portul strategic Mariupol, din estul Ucrainei, este supus unei „blocade” din partea armatei ruse. NATO a anunțat că  instituirea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei nu este o opțiune luată în considerare de alianță. Podul feroviar care leagă regiunea transnistreană de Ucraina a fost aruncat în aer „pentru a preveni o invazie”. Mai multe branduri se retrag din Rusia, în timp ce liderul rus Vladimir Putin își izolează populația aproape complet, interzicând rețelele de socializare și o bună parte a mass-media occidentale. UE transmite sancțiuni și mai puternice împotriva Rusiei care, de 10 zile, duce un război în țara vecină.

Duminică, 27 februarie, Vladmir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.