Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Reuniunea G7: Ucraina riscă să…

Reuniunea G7: Ucraina riscă să fie învinsă de Rusia dacă nu primește mai multă apărare aeriană. David Cameron: „Este evident că Israelul intenționează să riposteze”

Sursa foto: reuters.com

Miniștrii de externe a marilor puteri ale Grupului celor Șapte (G7) au avertizat joi, 18 aprilie, că Ucraina riscă să fie învinsă de Rusia dacă nu primește mai multă apărare aeriană, relatează Reuters.

Kievul a cerut o schimbare a strategiei occidentale față de război. La mai bine de doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei, Ucraina se confruntă cu o penurie de muniție, după ce, finanțarea din partea SUA a fost blocată de republicani în Congres timp de luni de zile, iar UE nu a livrat la timp suficiente muniții.

Miniștrii G7 au început a doua zi de discuții pe insula italiană Capri, discutând despre criza din Orientul Mijlociu. Își vor îndrepta atenția spre Ucraina în cursul după-amiezii, când li se va alătura șeful NATO și ministrul de externe al Ucrainei.

Șeful Uniunii Europene pentru politică externă Josep Borrell, care participă la adunările G7 alături de omologii americani, italieni, germani, francezi, britanici, japonezi și canadieni, a cerut națiunilor UE să predea sisteme de apărare aeriană pentru a ajuta Ucraina să-și protejeze orașele, de Rusia, care vizează infrastructura cheie.

Ministrul de Externe ucrainean, Dmitri Kuleba, a spus că Occidentul are o atitudine diferită față de Ucraina decât față de Israel, făcând referire la atacul de sâmbătă a Iranului asupra Israelului, când forțele americane, britanice și franceze au ajutat la distrugerea rachetelor și dronelor lansate către Israel.

Speranță de la Washington

Disputele politice interne de la Washington au întârziat livrarea ajutorului american necesar pentru Ucraina, în valoare de 60,84 miliarde de dolari. Camera Reprezentanților SUA ar putea, în sfârșit, să voteze pachetul în acest weekend , aducând puțină speranță miniștrilor G7.

„În aceste vremuri tulburi, este un semn de speranță că există acum semnale de la republicanii din SUA că sprijinul pentru Ucraina poate fi continuat intens”, a declarat ministrul german de externe Annalena Baerbock, într-o conferință de presă la Capri.

Kuleba a spus că speră să obțină angajamente imediate în această săptămână cu privire la livrarea mai multor sisteme de apărare antiaeriană Patriot și SAMP/T și, de asemenea, noi sancțiuni occidentale care vizează producția Iranului de drone armate, care sunt exportate în Rusia.

În deschiderea discuțiilor de joi, ministrul italian de externe Antonio Tajani a spus că problema sancțiunilor împotriva Iranului va fi abordată, în timp ce, Occidentul caută modalități de a penaliza Teheranul pentru atacul său cu rachete asupra Israelului, dar a reiterat și apelurile occidentale la Israel să dea dovadă de reținere.

„Orice formă de răzbunare ar compromite echilibre deja fragile și delicate”, a spus ministrul italian de externe Antonio Tajani.

Se pare că astfel de apeluri nu vor fi auzite, Israelul spunând miercuri că va lua propriile decizii cu privire la modul de apărare, iar ministrul britanic de externe David Cameron declară că este evident că Israelul intenționează să riposteze.

Deși Orientul Mijlociu și Ucraina vor domina reuniunea G7, care se încheie vineri, miniștrii vor analiza și modalități de consolidare a legăturilor cu Africa, vor discuta despre stabilitatea în regiunea Indo-Pacific și vor organiza dezbateri pe probleme precum securitatea cibernetică și inteligența artificială.