Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Germania ia în calcul reintroducerea…

Germania ia în calcul reintroducerea controalelor la granițe – DW

La Berlin se discută miercuri ipoteza reinstituirii punctelor de control la intrările în Republica Federală. Ecologiștii din coaliția care îl susține pe cancelarul Scholz, dar și unii vecini ai Germaniei critică măsura, notează Deutsche Welle.

Guvernul de la Berlin și autoritățile landurilor federale iau în calcul introducerea controalelor la toate granițele Germaniei, scrie ziarul Bild, care a intrat în posesia unui document ce ar urma să fie analizat mâine la un summit dedicat migrației, convocat la Berlin de cancelarul Olaf Scholz. Măsurile ar viza toate intrările în Republica Federală, așa cum se întâmplă în prezent la granița Germaniei cu Austria.

Reformă până la alegerile europene

Statisticile spun că, exceptând imigrația din Ucraina, numărul refugiaților sosiți în Germania, în primele trei luni ale acestui an, este cu 50% mai mare decât cel înregistrat în 2019, anul de dinainte de pandemie.

Potrivit poliției federale, citată de ziarul Bild, au existat un total de 19.627 de intrări ilegale în Germania în primul trimestru al anului 2023. În același timp, Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați a înregistrat aproape 90 000 de cereri de azil.

Documentul care urmează să fie discutat miercuri, de la ora 14, ora Berlinului, la sediul Cancelariei federale, include suplimentarea personalului de la frontiere și permanentizarea posturilor de control, dar și inițiativa unui dialog mai intens cu reprezentanții statelor din care provin imigranții ilegali.

Sunt propuse și măsuri de consolidare a agenției europene de paza frontierelor, Frontex. În acest sens, cooperarea dintre țările europene ar trebui să echilibreze participarea la cheltuielile de finanțare a agenției, notează presa germană. Cancelarul federal Olaf Scholz și-ar dori ca reforma europeană a azilului și migrației să intre în vigoare încă înaintea alegerilor europene de anul viitor. Subiectul migrației și azilanților a stat în mijlocul disputei dintre Austria și instituțiile europene și s-a concretizat în blocarea de către Viena a aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen.

Ce se va alege de Spațiul Schengen dacă țările membre iau în calcul reintroducerea controalelor vamale?

Vecini iritați, parteneri nemulțumiți

Tensiuni între Germania și vecinii ei nu sunt excluse, în contextul noilor măsuri discutate la Berlin. Premierul Cehiei, Petr Fiala, a criticat inițiativa, afirmând că numărul migranților ilegali este mult prea mic pentru a necesita controale la frontieră. Chiar dacă a fost de acord că fenomenul există, oficialul ceh a apreciat că soluțiile ideale ar fi o mai clară politică de repatriere și cooperarea cu țările aflate pe traseele migrației.

Și verzii ecologiști germani, aflați la guvernare la Berlin, alături de social-democrați și liberali, în guvernul Scholz, nu văd cu ochi buni măsura. „Problemele europene cer rezolvări europene, nu controale unilaterale la frontieră, care afectează atât acordurile Schengen, cât și populația care trăiește și muncește în zonele de frontieră”, a comentat, conform publicației Die Zeit, Katja Meier, ministra Justiției și Afacerilor Europene din Saxonia, land învecinat Cehiei și Poloniei.