Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   România: Filmul Colectiv, dublă selecție…

România: Filmul Colectiv, dublă selecție pe lista scurtă la Premiile Oscar

Foto: Radio România Cultural

Filmul „Colectiv”, regizat de Alexander Nanau, este între primele 15 pelicule alese pe lista scurtă, atât la categoria „Cel mai bun documentar”, cât și la „Cel mai bun film străin”. Este pentru prima oară când un film românesc reușește o dublă selecție, scrie Libertatea.

Potrivit sursei citate, filmul despre incendiul de la Colectiv a concurat cu 238 de documentare și filme artistice din 93 de țări și a reușit o performanță unică în istoria cinematografiei românești: să ajungă pe lista scurtă – cea din care se vor decide în final nominalizările – la două categorii ale celor mai râvnite premii din industrie.

Conform sursei citate, în 35 de ani, de când trimite propuneri, România a mai prins o singură dată lista scurtă, la premiile Oscar din 2013, cu filmul „După dealuri”, regizat de Cristian Mungiu. Filmul regizorului român a fost selectat atunci pe o listă de 9 filme. Dar nici „După dealuri” și nici alte filme ale regizorilor români nu au prins nominalizări. 

Lista scurtă pentru nominalizările la „Cel mai bun documentar” : 

  • „All In: The Fight for Democracy”
  • „Boys State”
  • „Collective”
  • „Crip Camp”
  • „Dick Johnson Is Dead”
  • „Gunda”
  • „MLK/FBI”
  • „The Mole Agent”
  • „My Octopus Teacher”
  • „Notturno”
  • „The Painter and the Thief”
  • „76 Days”
  • „Time”
  • „The Truffle Hunters”
  • „Welcome to Chechnya”

Lista scurtă pentru nominalizările la „Cel mai bun film străin”: 

  • Bosnia and Herzegovina, „Quo Vadis, Aida?”
  • Chile, „The Mole Agent”
  • Czech Republic, „Charlatan”
  • Denmark, „Another Round”
  • France, „Two of Us”
  • Guatemala, „La Llorona”
  • Hong Kong, „Better Days”
  • Iran, „Sun Children”
  • Ivory Coast, „Night of the Kings”
  • Mexico, „Im No Longer Here”
  • Norway, „Hope”
  • România, „Collective”
  • Russia, „Dear Comrades!”
  • Taiwan, „A Sun”
  • Tunisia, „The Man Who Sold His Skin”

Pe 15 martie vor fi anunțate nominalizările – lista celor 5 filme finaliste, iar pe 25 aprilie va avea loc cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor Oscar.