Erdogan ia în calcul aderarea Turciei la Organizația de Cooperare de la Shanghai
Președintele Turciei, Tayyip Erdogan, a declarat că țara sa ar putea să adere la Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS) din care fac parte inclusiv Rusia și China. El s-a adresat reporterilor după ce a participat la summitul OCS din Uzbekistan înainte de a se îndrepta spre SUA, scrie Reuters.
„Relațiile noastre cu aceste țări vor fi mutate într-o poziție foarte diferită”, a declarat Erdogan.
Când a fost întrebat dacă se referă la aderarea la SCO, el a răspuns: „Desigur, acesta este obiectivul”.
Turcia este în prezent un partener de dialog al OCS, ai cărei membri sunt China, Rusia, India, Pakistan, Iran, Kârgâzstan, Tadjikistan, Kazahstan și Uzbekistan.
Pe fondul discuțiilor bilaterale din cadrul summitului, Erdogan a avut discuții cu președintele rus Vladimir Putin, iar Erdogan a declarat că Turcia și Rusia au ajuns la un acord care să rezolve o dispută privind o centrală nucleară care se construiește la Akkuyu, în sudul Turciei.
Luna trecută, compania rusă de stat pentru energie nucleară Rosatom, care conduce proiectul, a reziliat contractul cu IC Ictas din cauza a ceea ce a numit „numeroase încălcări”.
„Cu voia lui Dumnezeu, vom putea să terminăm și să inaugurăm prima unitate (Akkuyu) în 2023″, a adăugat Erdogan.