Complicele polițistului anchetat pentru omorul tânărului Sergiu Țărnă, reținut de oamenii legii din Italia
Oamenii legii din Italia au arestat un bărbat care ar fi complicele agentului de poliției din Veneția, Riccardo Salvagno, care a fost reținut în cazul omorului lui Sergiu Țărnă. Tânărul moldovean în vârstă de 25 de ani a fost găsit fără suflare în noaptea dintre 30 spre 31 decembrie 2025, pe un câmp din localitatea Malcontenta (zona Veneția), Italia.
Bărbatul este Andrea Vescovo, rezident în Spinea și prieten al fostului ofițer. Bărbatul în vârstă de 38 de ani s-ar fi ascuns în casa sa și nu ar fi încercat să fugă.
Salvagno însuși a fost cel care i-a pus pe anchetatori pe urmele complicelui său, scrie presa italiană.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 38 de ani din Spinea care a fost arestat a participat atât la răpirea tânărului moldovean de 25 de ani, cât și la comiterea crimei, care a avut loc la scurt timp după aceea într-o zonă rurală deschisă.
La 30 decembrie, atât Salvagno, cât și complicele său au efectuat o „recunoaștere” a zonei rurale în care a fost găsit cadavrul tânărului moldovean, pentru a identifica locul în care urmau să-l ducă pe tânăr, potrivit Parchetului.
Anterior, anchetatorii au anunțat despre reținerea primului suspect – Riccardo Salvagno, un polițist local în vârstă de 40 de ani. El a fost audiat, iar în primele declarații a spus că nu și-ar fi dorit să-l împuște pe Sergiu, ci doar să-l sperie. Polițistul părăsise Italia imediat după crimă.
Potrivit datelor obținute de oamenii legii din Veneția, conflictul între cei doi a izbucnit cu câteva zile înainte de crimă. Într-un chat găsit pe telefonul victimei, la 25 decembrie 2025, Riccardo Salvagno i-ar fi trimis pe Telegram mai multe mesaje cu caracter amenințător. Unul dintre mesaje suna astfel: „Te voi vâna”.
Carabinierii italieni au documentat peste 200 de ore de înregistrări video de pe camerele publice și private pentru a putea reconstrui întreaga cronologie a cazului. Acest lucru le-a permis anchetatorilor să facă primul pas în soluționarea cazului, așa cum reiese din ordonanța semnată la 4 ianuarie de judecătoarea de instrucție, Claudia Ardita. Astfel, imaginile suprinse arată că, în noaptea de 30 decembrie 2025, după ce Sergiu Țărnă și-a încheiat tura de muncă, acesta ar fi plecat într-un bar din Chirignago, de unde ar fi ieșit în grabă după un apel primit.
Înregistrările camerelor de supraveghere arată că, în jurul orei 2:15 noaptea, Sergiu ar fi fost bruscat într-o mașină Volkswagen Golf de culoare gri, care ulterior s-a adeverit a fi a suspectului. Anchetatorii au reușit să obțină traseul parcurs de mașină până în Malcontenta prin intermediul geolocației telefonului mobil al lui Sergiu.
Datele anchetei arată că tânărul a fost imobilizat, astfel că i s-au legat brațele la spate. În jurul orei 2:29, Sergiu a fost împușcat în zona capului de la o distanță mică și abandonat pe câmp. Ulterior, la 03:04, acesta a fost descoperit de un fotograf amator din zonă, conform informațiilor relatate de Corriere del veneto.
Într-o conferință de presă, potrivit Venezia Today, comandantul provincial al carabinierilor din Veneția, Marco Aquilio, a oferit detalii despre anchetă. Astfel că, Riccardo Salvagno în noaptea de 5 spre 6 ianuarie a fost reținut în apropierea proprietății sale, după ce s-a întors din străinătate. Anchetatorii au menționat atunci că acesta a părăsit țara imediat după crimă și că ar fi acționat împreună cu un complice, care era căutat până acum.
Avocatul suspectului a declarat că Riccardo Salvagno nu a intenționat să-l ucidă pe Sergiu Țărnă, și că a vrut doar să-l sperie, menționând că este nevoie de timp pentru a oferi mai multe detalii despre cele întâmplate. „A explicat că nu intenționa să-l ucidă pe tânăr, ci doar să-l sperie. Este însă foarte confuz, va avea nevoie de timp pentru a înțelege cu adevărat ce s-a întâmplat”, a spus Guido Galletti, avocatul suspectului.
Poliția locală din Veneția a început deja procedurile de concediere a agentului și intenționează să participe la procesul penal împotriva acestuia și să ceară despăgubiri, dacă se demonstrează vinovăția acestuia.
„Nu-mi voi găsi liniștea până când nu se va afla totul. De ce a fost ucis fiul meu, în ce mod, dacă și cât a suferit. Totul trebuie dezvăluit, iar cel care a comis acest gest trebuie să plătească pentru tot”, a declarat presei italiene mama victimei, Anastasia Burghelea.
Într-un comentariu pe rețelele de socializare, Anastasia Burghelea a mulțumit persoanelor care o susțin. „Vă mulțumesc enorm de mult la fiecare în parte pentru sprijin și pentru că îmi sunteți alături. Eu am venit în Italia după moartea soțului meu care a fost tot împușcat doar că din greșeală. O dată am iertat, acum nicio iertare, trebuie să plătească, fiul meu a plătit deja cu viața, cu toate că nu știe încă adevărul. L-am adus în Italia lângă mine să le dau un viitor mai bun, cum o fac mulți conaționali de-ai noștri, mi-am suflecat mânecile pentru a le da tot necesarul, i-am educat cum am putut eu mai bine, niciodată nu i-am învățat și nu-i învăț să pună mâna pe ce nu-i a lor. Voi lupta acum ca niciodată, fie cât de greu nu va fi. Dreptate vrem și cred că justiția italiană vă face adevărata justiție, aceasta chiar nu e de iertat”, a comentat mama tânărului.