Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii. Ultimul discurs al lui Keir Starmer
Andy Burnham a preluat funcția de prim-ministru al Marii Britanii, după întrevedere cu regele Charles al III-lea la Palatul Buckingham luni, 20 iulie. Noul premier urmează să ajungă la reședința oficială de pe Downing Street, unde va susține primul său discurs în această calitate, notează BBC.
În această dimineață, Keir Starmer și-a prezentat oficial demisia din funcția de prim-ministru și, de asemenea, s-a întâlnit cu regele Charles al III-lea. În ultimul său discurs susținut la Downing Street, Keir Starmer a declarat că a fost „privilegiul vieții mele” să conduc guvernul britanic.
Andy Burnham a preluat conducerea Partidului Laburist, formațiunea de centru-stânga aflată la guvernare, după retragerea lui Starmer. Potrivit presei britanice, Keir Starmer încheie astfel cel mai scurt mandat al unui prim-ministru laburist din istoria Marii Britanii.
Premierul demisionar Keir Starmer s-a deplasat la Palatul Buckingham pentru a-i prezenta oficial demisia regelui Charles al III-lea pe 20 iulie. La scurt timp, succesorul său, Andy Burnham, a fost invitat de suveran să formeze noul guvern.
Odată cu preluarea funcției, Burnham devine al șaptelea prim-ministru al Marii Britanii în ultimii zece ani, după referendumul din iunie 2016 privind ieșirea țării din Uniunea Europeană.
Înainte de a-și prezenta oficial demisia, Keir Starmer a susținut ultimul său discurs în fața reședinței oficiale din Downing Street. „Munca mea s-a încheiat”, a declarat acesta, înainte de a pleca spre Palatul Buckingham.
„În șase ani și jumătate, am reușit să transform Partidul Laburist după înfrângerea istorică din 2019, l-am pregătit pentru a recâștiga încrederea alegătorilor și am obținut o victorie zdrobitoare la alegerile generale din 2024”, a declarat Starmer.
Fostul premier a descris funcția de prim-ministru drept „privilegiul vieții mele” și a afirmat că părăsește mandatul convins că Marea Britanie este „mai puternică și mai echitabilă” decât era în urmă cu doi ani.

Foto: Aaron Chown/Pool via AP.
Potrivit unui comunicat al Palatului Buckingham, după întrevederea cu Starmer, regele Charles al III-lea l-a primit pe Andy Burnham și i-a încredințat mandatul de a forma noul guvern.
Burnham a acceptat mandatul oferit de rege și, potrivit tradiției constituționale britanice, a participat la ceremonia de învestire în funcția de prim-ministru și Prim Lord al Trezoreriei. La întrevedere a fost prezentă și soția sa, Marie-France van Heel.

Foto: Aaron Chown/PA.