Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   R. Moldova a obținut, în…

R. Moldova a obținut, în premieră, dreptul să exporte în Uniunea Europeană carne procesată de pasăre și ouă de consum

Modificările la Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2021/404 și (UE) 2021/405 ale Comisiei din 24 martie 2021, prin care R. Moldova a obținut, pentru prima dată, dreptul să exporte în Uniunea Europeană carne procesată de pasăre și ouă de categoria A (de consum), au fost publicate joi, 9 martie, anunță Guvernul.

Autoritățile de la Chișinău susțin că decizia Comisiei Europene este una „foarte importantă” și va contribui la realizarea unui obiectiv național prioritar – diversificarea piețelor de desfacere pentru producătorii avicoli din R. Moldova.

„În același timp, decizia Comisiei Europene demonstrează că sistemul național de control oficial, implementat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, este recunoscut de Uniunea Europeană.

Procesul de obținere a dreptului de export în UE a produselor respective din R. Moldova a fost unul complex și de durată, fiind precedat de un schimb amplu de informații și consultări tehnice, misiuni de audit atât în regim on-line, cât și cu prezența fizică a experților europeni pe teritoriul R. Moldova, care au examinat conformitatea sistemului național într-un mod tridimensional, inclusiv capacitățile ANSA la nivel central, teritorial și gradul de conformitate al agenților economici la cerințele Uniunii Europene”, menționează Executivul.

În prezent, în R. Moldova activează 43 de unități de creștere a păsărilor și circa 227 mii de gospodării individuale de creștere a păsărilor, în care sunt crescute, în total, un număr de aproximativ 6 milioane de păsări.

De asemenea, în Republica Molodva funcționează  24 de abatoare pentru sacrificarea păsărilor, care furnizează anual circa 45 mii tone de carne de pasăre, precum și 12 centre de colectare a ouălor, în care sunt înregistrate anual peste 253 milioane de ouă.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor în continuare va evalua eligibilitatea companiilor din sectorul avicol care intenționează să exporte pe piața Uniunii Europene, în vederea respectării cerințelor necesare pentru a-și exporta produsele în statele membre ale Uniunii Europene.