Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Noua lege a salarizării, care…

Noua lege a salarizării, care ar urma să crească salariile în sectorul bugetar, nu va fi aplicată din luna septembrie, așa cum se anunțase anterior. Maia Sandu: „Nu cred că se reușește de la 1 septembrie”

Sursa: Maia Sandu/Facebook

Măririle de salarii pentru bugetari, în baza noii legi a salarizării, nu se vor aplica din septembrie, așa cum a fost anunțat anterior. Întrebată despre majorări ale salariilor angajaților din sectorul bugetar, la o emisiune de la Jurnal TV, președinta Maia Sandu a spus că „nu se reușește de la 1 septembrie”.

Și prim-ministrul Vasile Tofan a fost întrebat joi, 6 august, în cadrul unei conferințe de presă, ce se va întâmpla cu legea salarizării, acesta refuzând să comenteze, pentru că „este o legea și o inițiativă prea importantă pentru a o discuta în treacăt”.

Șefa statului a declarat că Parlamentul ar urma să examineze proiectul de lege privind salarizarea.

„Nu cred că se reușește de la 1 septembrie, pentru că suntem în august. Acum s-au clarificat lucrurile în raport cu politica fiscală. O să vedem care sunt sursele estimate de Guvern pe care această politică fiscală le va produce și o să vedem cum aceste resurse se compară cu costul legii salarizării. Deci, Guvernul s-ar putea să intervină pe proiectul legii salarizării ca să le aducă în concordanță, pentru că este nevoie să coincidă cifrele. Cheltuielile și veniturile trebuie să coincidă.

Nu cred că va fi de la 1 septembrie această majorare, dar sper totuși să fie mai devreme decât mai târziu. Acum că au lansat această politică fiscală, sunt sigură că în următoarele săptămâni vor face ajustările necesare la legea salarizării. Sper când revine Parlamentul din vacanță să se pună pe agendă”, a afirmat Maia Sandu.

Vasile Tofan a subliniat că legea salarizării este conectată cu politica fiscală.

„Noi creem o politică fiscală care să ne permită să minimizăm ușițele de evaziune, să taxăm mai corect și să stimulăm economia. Aceasta va permite colectarea de mai mulți bani la buget, care inclusiv ne va ajuta să finanțăm această lege a salarizării.

Ține de creșterea salariilor, în primul rând, la învățători, medici, pompieri și alți angajați unde trebuie să creștem salariile. Este o lege foarte scumpă, pentru care trebuie să ne asigurăm că avem bani. (…) Vom găsi bani”, a susținut Tofan.

În luna februarie, prim-ministrul Alexandru Munteanu a declarat că angajații din sectorul bugetar ar putea beneficia de salarii majorate începând cu luna septembrie a acestui an, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării.

Prim-ministrul de atunci a menționat că legea ar urma să fie definitivată în vară, urmând să fie aplicată din septembrie.

„Ieri și astăzi am discutat, o să venim deja în dezbateri, avem primul proiect al legii salarizării, urmează să analizăm și vom încerca să adoptăm această nouă lege de salarizare cât mai curând posibil, pentru ca aproximativ din septembrie să prevedem o majorare pentru toate categoriile de bugetari. Profesorii, medicii și alte categorii sunt vizate în primul rând. Legea va fi definitivată aproximativ în iunie și majorările vor fi aplicate din momentul intrării în vigoare. Deci, majorările, indexările, noile salarii vor fi prevăzute aproximativ din septembrie”, a declarat atunci Alexandru Munteanu.