Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Lucrările de construcție a apeductului…

Lucrările de construcție a apeductului magistral Chișinău-Strășeni-Călărași au fost declarate, prin decizia Parlamentului, de utilitate publică – DOC

Foto simbol

Lucrările de construcție a apeductului magistral Chișinău-Strășeni-Călărași și de dezvoltare a infrastructurii pentru gestionarea apei potabile sunt declarate de utilitate publică de interes național. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de deputați în lectură finală, în cadrul ședinței Parlamentului din 27 octombrie.

Potrivit Parlamentului, conducta principală pentru transportul apei are o lungime de aproximativ 53 km și va asigura alimentarea cu apă potabilă de calitate în jur de 28 de mii de locuitori din raioanele Strășeni și Călărași.

„În aliniamentul traseului sunt 192 de loturi de teren, inclusiv 103 aflate în proprietate privată. Proiectul votat astăzi propune o procedura de expropriere specială care are drept scop neadmiterea tergiversării lucrărilor de construcție a acestui obiectiv de infrastructură strategică.

Documentul prevede aplicarea conceptului de înregistrare provizorie a dreptului de proprietate publică, a dreptului de folosință sau, după caz, a altor drepturi  reale ale statului asupra bunurilor, dobândite sub condiție suspensivă privind plata despăgubirilor către expropriat”, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului.

Proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală” este finanțat de către Guvernul Germaniei prin intermediul băncii de stat „Kreditanstalt für Wiederaufbau” (”KfW”) și Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală din R. Moldova.

Valoarea totală a proiectului constituie 25 milioane de euro, inclusiv contribuția R. Moldova 2,65 milioane de euro. Termenul de implementare este de până la 30 octombrie 2025.