Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Leul moldovenesc va trece Nistrul?…

Leul moldovenesc va trece Nistrul? Chiveri: „Nu va crea probleme majore pentru cetățenii de rând”

Regiunea transnistreană ar putea trece la utilizarea leului moldovenesc, iar această opțiune este deja examinată de un grup de lucru format din experți ai Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Ministerului Finanțelor (MF) și ai altor instituții. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, pe 27 aprilie.

Potrivit ministrului, adoptarea leului moldovenesc nu ar urma să creeze „probleme semnificative” pentru cetățenii de rând din stânga Nistrului care au economii.

„Nu cred că locuitorii de la Tiraspol sau Râbnița își păstrează economiile în ruble transnistrene, ținând cont de în vedere vulnerabilitatea acestei așa-numite valute din regiune. Doi – subiectul este în atenția unui grup de lucru care include specialiști de la BNM, MF și alte instituții. (…) Consider că trecerea la leul moldovenesc nu va crea probleme majore pentru cetățenii de rând. Se va ține cont de situație, însă impactul asupra agenților economici va fi limitat, întrucât majoritatea dețin conturi bancare pe malul drept”, a punctat vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri.

Valeriu Chiveri a precizat că autoritățile examinează mai multe scenarii pentru introducerea leului moldovenesc în regiune, însă nu a prezentat, deocamdată, detalii concrete, întrucât „subiectul se află încă în fază de analiză și dezbateri”.