Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Investiții record în R. Moldova.…

Investiții record în R. Moldova. Anca Dragu: „Pentru 2025 avem o creștere a investițiilor cu 20%”

Sursa: Parlament/Flickr.com

R. Moldova a înregistrat, în 2025, o creștere cu peste 20% a investițiilor, cel mai mare mare procent din istoria țării, ca urmare a performanțelor din sectorul bancar, prin aderarea la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu. Totodată, Guvernatoarea se așteaptă ca rata inflației în 2026 nu va depăși 5%, iar creșterea economică este estimată la 4%.

Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a menționat și despre un program pe care Fondul Monetar Internațional (FMI) îl va implementa, în premieră, în R. Moldova, fiind vorba de un program fără finanțare, axat pe protecție și sprijinirea reformelor.

Totodată, Guvernatoarea a punctat beneficiile pe care le-a adus aderarea la SEPA, precum scăderea drastică a comisioanelor.

„Comisioanele au scăzut cu circa 94%. Adică, de la o comision mediu de peste 20 de euro la un comision mediu de 1,3 euro. Știți, de fapt, erau variații foarte mari la aceste comisioane. Ele puteau ajunge chiar și până la 200 de euro pentru sumele mai mari. Pentru business, înseamnă că plățile pot ajunge chiar în acea zi în Uniunea Europeană și de acolo către Republica Moldova, dar, în egală măsură, și foarte ieftin, iar pentru populație, de asemenea, înseamnă comisioane mult mai mici, pentru că am văzut și pentru plățile acestea pe care le efectuează populația, comisioanele au fost chiar și mai mici decât cele pentru companii”, a declarat Anca Dragu, Guvernatoarea BNM.

Aceasta a menționat apariția mai multor firme europene pe piața R. Moldova, în special o companie austriacă cu o achiziție de peste nouă milioane de euro.

„Investițiile sunt în creștere, investițiile străine, dar și investițiile interne. Anul trecut, de exemplu, în sectorul financiar, în sectorul de asigurări, avem, probabil, unul dintre cei mai mari jucători europeni, o firmă austriacă care și-a consolidat prezența pe piața din Republica Moldova cu o achiziție de peste nouă milioane de euro (…) Pentru 2025 avem o creștere a investițiilor cu 20%”, a afirmat Anca Dragu.

Potrivit acesteia, nivelul creditului raportat la produsul intern brut (PIB) al R. Moldova a cunoscut o „creștere spectaculoasă”, ajungând, anul trecut, până la 30% din PIB.

„Noi vedem, de exemplu, și o creștere a creditului în economie și aici sunt extrem de încântată să spun că, dacă acum trei ani creditul raportat la produsul intern brut era undeva la 23%, și eram cam pe ultimele locuri într-un clasament zonal și european, acum suntem la aproape 30%, deci o creștere absolut spectaculoasă. Este cea mai mare creștere din regiune”, a subliniat Anca Dragu în interviul acordat Agerpres.

În același timp, Anca Dragu face o prognoză cu privire la rata inflației pe 2026, arătând că aceasta nu va depăși 5%, dar și despre creșterea economică, estimată la 4%.

„Ținta este 5%, coridorul este 1,5 plus-minus în jurul țintei. Pentru 2026 noi vrem ca inflația medie să fie undeva în jur de sub 5%, probabil 4,6-4,7%. Desigur, sunt factorii externi pe care nu îi putem controla și care pot face diferența. Dar, da, pentru 2026 vedem o inflație medie de sub 5% (…) Pentru 2026 creșterea economică continuă la un nivel tot în jur de 3% și prognoza până în 2030 arată de asemenea o creștere de peste 3%, în jur de 4%, care este potențialul în acest moment”, a anunțat Anca Dragu.