Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   DOC/ Tarife mai mici pentru…

DOC Tarife mai mici pentru energia termică livrată consumatorilor de către Termoelectrica, dar mai mari pentru cetățenii din nordul țării. Proiectele de hotărâre, pe agenda ședinței ANRE

Colaj ZdG

Locuitorii capitalei ar urma să achite pentru energia termică livrată de S.A „Termoelectrica” 2020 lei/Gcal (fără TVA), adică cu 490 de lei mai puțin decât în prezent. De cealaltă parte, consumatorii de la nordul țării ar putea achita 2201 lei/Gcal (fără TVA) – cu 105 lei mai mult. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va examina și supune spre aprobare în ședința de joi, 12 februarie, proiectele de hotărâre privind ajustarea tarifului pentru energia termică. 

Conform proiectului de hotărâre publicat de ANRE, prețul pentru energia electrică produsă de centralele electrice de termoficare ale S.A. „Termoelectrica” ar urma să fie aprobat în mărime de 2,31 lei/kWh (fără TVA), cu 85 de bani mai mici decât prețul actual.

Proiectul prețului la energia electrică produsă și a tarifului la energia termică livrată de către SA Termo… by Ziarul de Gardă

Prețul pentru energia electrică produsă de centralele electrice de termoficare ale S.A. „CET-Nord” ar urma să fie aprobat în mărime de 2,77 lei/kWh (fără TVA), cu 0,29 lei mai puțin.

Proiectul prețului la energia electrică produsă și a tarifului la energia termică livrată de către SA CET-NORD by Ziarul de Gardă

Întreprinderea Termoelectrica a anunțat că a depus luni, 9 februarie, un demers de ajustare a prețului pentru energia electrică produsă, precum și a tarifului pentru energia termică livrată consumatorilor pentru anul 2026.

Reprezentanții companiei au menționat într-un comunicat faptul că „modificarea tarifelor este influențată direct de scăderea prețului reglementat pentru furnizarea gazelor naturale, factor care are un impact asupra costurilor de producere a energiei electrice și termice”.

S.A „Termoelectrica” a cerut aprobarea tarifului de 2 180 de lei/Gcal (fără TVA), cu 330 de lei mai puțin decât tariful actual – 2 510 de lei/Gcal (fără TVA), aprobat la data de 3 ianuarie 2025. Societatea a solicitat aprobarea prețului de 2,50 lei/kWh (fără TVA) pentru energia electrică produsă la centralele electrice de termoficare, cu 66 de bani mai mic decât prețul în vigoare (3.16 lei/kWh fără TVA).

S.A. „CET-Nord” a solicitat ca ANRE să aprobe ca locuitorii din nordul țării să achite pentru energia termică un tarif în mărime de 2 359 lei/Gcal (fără TVA), față de tariful actual de 2 126 lei/Gcal (fără TVA), adică cu 233 de lei mai mare.

Pentru energia electrică produsă de centralele electrice de termoficare ale S.A. „CET-Nord”, compania a cerut aprobarea prețului de 3,23 lei/kWh (fără TVA), cu 17 bani mai mult decât în prezent.