Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   DOC/ Guvernul anunță că va…

DOC Guvernul anunță că va compensa majorarea ratei dobânzii bancare pentru beneficiarii Programului „Prima Casă” până în iulie 2023

Peste opt mii de familii, care și-au cumpărat locuințe prin Programul „Prima casă”, vor primi compensații de la Guvern pentru achitarea dobânzii lunare a creditului ipotecar în cadrul programului, „ca urmare a creșterii accelerate a ratei dobânzii”. Potrivit unui comunicat al Executivului, în ședința de miercuri, 25 ianuarie, Guvernul va aproba decizia de compensare a majorării ratei dobânzii de până la 4 puncte procentuale din suma majorării.

În acest scop, în bugetul de stat pentru anul 2023 au fost prevăzute 75 de milioane de lei.

Compensația se va aloca lunar în perioada ianuarie – iunie 2023. Transferul compensațiilor pentru luna ianuarie se va efectua în luna februarie a acestui an, după punerea în aplicare a hotărârii de Guvern. În cazul stingerii anticipate a creditului ipotecar, transferul compensației va înceta din luna următoare celei în care a fost achitată ultima rată.

„Pentru a atenua impactul crizei economice asupra beneficiarilor Programului „Prima casă”, marja maximă aplicată de creditori a fost plafonată la 3%. Anul trecut, Guvernul a alocat resurse suplimentare pentru compensarea a 50% din creșterea dobânzii pentru perioada iulie – decembrie”, se menționează în comunicat.

Hotărârea de Guvern:

Prima Casa Compensatii by Ziarul de Gardă on Scribd

Potrivit informațiilor din ianuarie 2023, de la lansarea Programului de stat „Prima Casă”, în martie 2018, au fost procurate 8 101 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 4,43 de miliarde de lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 2,1 miliarde de lei. Din 8 101 beneficiari, 5 560 sunt familii, iar 2 541 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de circa 31 de ani.

Valoarea medie a locuințelor procurate este de 640 de mii de lei, iar suprafața medie a locuințelor cumpărate prin intermediul Programului este de 60 m.p.

Din numărul total de locuințe procurate, 7 556 sunt amplasate în zonele urbane, iar 545 – în zonele rurale. 7 338 de locuințe procurate sunt apartamente, iar 763 – case de locuit individuale.