Asigurarea RCA s-a scumpit. Anunțul făcut de Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule
Conform calculelor efectuate de CNPF – Comisia Națională a Pieței Financiare potrivit metodologiei unice în baza datelor statistice aferente, noua primă de bază pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă este de 1.350 MDL, majorându-se cu 355 MDL sau cu circa 36% față de valoarea precedentă (995 MDL). Anunțul a fost făcut de Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule.
„Mărirea tarifului de bază la RCA este impusă nu de piața de asigurări, ci de modul în care lucrurile s-au desfășurat în ultimii ani. Poate noțiunea de rată combinată de 108% nu spune mare lucru cetățeanului, dar acest lucru înseamnă că, pentru 100 MDL încasați, orice companie pierde 108. Evident nu putem vorbi de profitabilitate, dar este esențială asigurarea unei sustenabilități a sistemului de asigurare auto obligatorie. Nu este de dorit să ajungem în situația în care unele companii nu vor putea despăgubi clienții asigurați”, a declarat Alina Osoianu, directoare executivă, BNAA.
Această decizie a fost luată prin aprobarea Hotărârii nr. 27/3 din 21.06.2022 privind modificarea Hotărârii CNPF nr. 57/13/2018 cu privire la primele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, care urmărește ajustarea formulei de calcul al primei de asigurare de bază, pentru asigurarea unui nivel suficient al primei de asigurare întru achitarea despăgubirilor de asigurare și protejarea drepturilor consumatorilor.
Cine va resimți această majorare a tarifului?
Majorarea tarifului de bază nu va fi resimțită, însă, de cea mai mare parte a șoferilor, puțini ajungând să plătească 1.350 MDL pentru o poliță RCA. Acest lucru se datorează sistemului bonus-malus, ce răsplătește șoferii care nu provoacă accidente.
În anul 2020, din totalul de 633.861 de contracte de asigurare RCA, 46,2% (292 693 polițe) au beneficiat de reducerea (bonus) de 50% din prima de asigurare, 38,7% (338 611 polițe) au beneficiat de reducerea (bonus) de la 5-45%, 14,7% (92 997 polițe) au beneficiat de clasa 7 (primă fără reducere), iar pentru 0,4% (2 557 polițe) a fost aplicată clasa malus.
Păstrând aceste proporții și pentru anul în curs, putem deduce că doar aproximativ 15% din asigurați vor plăti tariful de baza al unei polițe RCA și doar aproximativ 0,5% vor avea un cost al poliței care include atât tariful de bază, cât și penalizarea pentru accidentele produse.
„BNAA susține măsura aprobată de CNPF cu privire la majorarea tarifului de bază al asigurării RCA în Republica Moldova. Cifrele vorbesc de la sine și noi am cerut în repetate rânduri o ajustare de acest tip. Este preferabil ca fiecare șofer să înțeleagă acum necesitatea unei mici majorări de preț decât să ajungem în situații complicate, cum, spre exemplu, a cunoscut piața de asigurări din Republica Moldova și România în urma unor falimente importante”, a mai declarat Alina Osoianu.
Despre BNAA
BNAA – Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule este organizaţia reprezentativă din Republica Moldova a companiilor de asigurări emitente de certificate „Carte Verde”. BNAA are drept scop reprezentarea intereselor colective ale membrilor săi, în domeniul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în străinătate, promovarea cooperarii, precum şi compensarea prejudiciilor cauzate persoanelor pagubite prin accidente produse de autovehicule ai căror posesori nu au respectat obligaţia de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, de autovehicule neidentificate şi/sau obţinute pe cale ilicită.