Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Administratorul Avia Invest, numit acum…

Administratorul Avia Invest, numit acum un an de CSE, a fost revocat din funcție

Administratorul companiei Avia Invest Sergiu Chetraru, care a fost numit acum un an în funcție, a fost revocat. Decizia a fost luată de membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) în cadrul ședinței de miercuri, 19 aprilie. Acesta urmează să revină la funcția de bază, de ofițer principal în cadrul Marelui Stat Major al Armatei Naționale.

Potrivit documentului, a fost modificat punctul 3.2 din dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a R. Moldova nr. 33 din 11 august 2022, care va avea următorul cuprins:

În baza constatărilor şi recomandărilor Grupului de management al riscului, instituit în cadrul Aeroportului Internațional Chişinău de către Autoritatea Aeronautică Civilă, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră poate dispune interzicerea accesului în incinta Aeroportului Internațional Chişinău persoanelor, cu excepţia pasagerilor, membrilor echipajelor şi angajaților agenților economici sau autorităților publice care activează sau ale căror atribuții funcționale implică activități în cadrul Aeroportului Internațional Chişinău„.

Totodată, centrul provizoriu de gestionare a situației de criză în cazul unor afluxuri sporite de străini pe teritoriul R. Moldova Giurgiulești Cahul își suspendă activitatea. Astfel, activitatea Centrului provizoriu va fi sistată, dar își va putea relua misiunea în orice moment în caz de necesitate sau aflux sporit de persoane care pleacă din calea războiului din Ucraina.

Tabăra destinată refugiaților și-a început activitatea pe 18 martie 2022 fiind amplasată în apropierea localității Giurgiulești, raionul Cahul. Aceasta a activat neîntrerupt, fiind complet funcțională, unde concomitent puteau să fie adăpostiți peste 500 de oameni.

Sergiu Chetraru a fost numit la 24 februarie 2022 în funcția de administrator la SRL Avia Invest, pe perioada stării de urgență, după ce Boris Salov a fost suspendat din această funcție.

După nouă ani și jumătate de la cedarea Aeroportului Internațional Chișinău către compania „Avia Invest”, afiliată deputatului fugar Ilan Șor, obiectul strategic a revenit din nou în gestiunea statului. Președinta Maia Sandu a declarat că în urma schemei de concesionare a aeroportului, statul ar fi pierdut venituri estimate la 1,6 miliarde de lei.

Procesul de recuperare a aeroportului a început încă în 2019, iar decizia ca bunul să revină la stat a fost luată de patru judecători, după ce, în prealabil, la subiect s-a expus și Tribunalul arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm (Suedia). Curtea Supremă de Justiție, acolo unde Avia Invest s-a adresat pentru dreptate, va avea însă ultimul cuvânt.