GASTRONOMIE. Rubarba – simbolul aprecierii. Desert fără gluten cu rubarbă și cremă de cardamom

Cică, această plantă (mai puţin populară, acum câteva decenii, în Moldova…) se combină ideal cu căpșunile. E bine! Asta înseamnă că sezonul rubarbei se întinde bine mersi până la începutul verii.

Cât nu am fi căutat-o în memoria noastră gastronomică, nu am găsit-o decât recent, acum câţiva ani, la Edinburgh. Cum vine februarie, cum o vezi peste tot. În tot felul de magazine și în mai toate restaurantele. Și este utilizată în diverse feluri de mâncare, de la cele mai sărate până la cele dulci.

Noi am ales să o punem în valoare într-un desert fără gluten şi mai puţin caloric decât „Pavlova”. Pe lângă faptul că rubarba oferă mai multă culoare, ea aduce și o notă profundă de pământ fertil, de primăvară gata-gata să răbufnească la exterior cu nenumăratele-i plante fragede-frăgeduţe. Daca e primăvară şi vrei să obţii un desert dulce-acrișor, atunci rubarba e alegerea cea mai bună.

Pentru o textură mai fină, se rade coaja de pe steble, iar pentru un gust şi mai intens, şi pentru mai multă culoare, coaja e bine să rămână intactă. Aveţi grijă să vă spălați bine pe mâini după ce ați prelucrat rubarba și i-ați tăiat frunzele (sunt toxice).

Rubarba conține un șir de minerale și vitamine, de aceea e bine să o consumăm. Este o sursă excelentă de vitamina C. Conține și fibre alimentare care ajută la reglarea sistemului digestiv. Este și o sursă importantă de Calciu. Este, de asemenea, bogată în vitamina K care previne diabetul. Este și o plantă antioxidantă.

Cei de la „School of Life”, în cartea lor de reţete de viaţă şi mâncare „Thinking and eating” consideră că rubarba este simbolul aprecierii. Ei susțin că rubarba este considerată o plantă aparent plictisitoare şi fără niciun vino-ncoa’ la prima vedere. De asta e simbolul aprecierii. Poate fi depreciată instantaneu, dacă nu este gătită corect, devenind acră, dezgustătoare ca textură şi urâtă. Sau… viceversa!

In rețeta noastră vă vom împărtăși una dintre metodele de preparare a rubarbei – poșarea în sirop, astfel încât să punem în valoare acest ingredient special, nutritiv și care este, desigur, delicios.

Vă oferim, de această dată, o rețetă fără gluten pentru aproximativ 4 porții.

Ingrediente:

• 200 g rubarbă
• 100 g zahăr granulat sau tos
• 100 ml apă
• 100 ml suc de rodii
• un pumn de nuci macadamia sau fulgi de migdale
• un pumn de bobițe de rodie
• 200 ml frișcă grasă (33%)
• 50 g zahăr pudră (sau mai mult, dacă vă place crema mult mai dulce)
• O linguriță fără vârf de boabe de cardamom

Metoda de preparare:

1. Am adus frișca la punctul de fierbere (cum vedem că începe să fiarbă, o luăm de pe foc). Am aruncat în ea boabele de cardamom strivite bine. Am amestecat și am lăsat compoziția să se răcească peste noapte (în frigider). În ziua în care am gătit desertul, am strecurat-o printr-o pânză fină.

Într-un bol am preparat o cremă Chantilly, utilizând frișca infuzată şi zahărul pudră. Pentru a balansa gustul, am adăugat un vârf de sare. Cu un tel am mixat ingredientele până la consistență cremoasă şi am plasat crema în frigider, pentru mai târziu.

2. Într-un vas pentru sosuri am amestecat zahărul granulat, apa și sucul de rodii, și le-am gătit la foc mediu până la consistența unui sirop. Am lăsat siropul să se răcească la temperatura camerei.

3. Între timp, am curățat rubarba de coajă cu ajutorul unui peeler (poate fi folosit și un cuțitaș).

4. Cu un peeler am feliat rubarba de-a lungul, obținând fâșii cât mai lungi, cu grosimea de 2-3 mm. Avem nevoie de 3-4 fâșii per porție.

5. Platingul: am aranjat desertul într-o farfurie adâncită (a se vedea pozele). Cu ajutorul unei linguri am format un cerc de sirop de rodii. Am așezat în centru o lingură generoasă de chantilly de cardamom. Apoi am poșat în siropul de rodii răcit fâșiile de rubarbă (nu mai mult de 1-2 secunde), aranjându-le haotic deasupra cremei. Am ornat prezentarea cu niște jumătăți de nuci de macadamia, care sunt crocante și cremoase în același timp. Am aruncat deasupra şi câteva bobițe de rodie, pentru efectul lor de caviar, ca textură. Și „un dernier touche” (ultima tușă – n.r.) – niste microfrunze de cimbru citronat (thymus citriodorus).

Poftă mare, prieteni!