Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Ziua Internațională a Tineretului: de…

Ziua Internațională a Tineretului: de la ONU la Varnița

Astăzi este Ziua Internațională a tineretului. Acum 18 ani, la 17 decembrie 1999, Adunarea Generală a ONU a aprobat recomandarea făcută la Conferința mondială a miniștrilor responsabili pentru Tineret ca 12 august să fie declarată Ziua internațională a tineretului.

Ziua internațională a tineretului 2017 este dedicată sărbătoririi contribuției tinerilor la prevenirea și transformarea conflictelor, precum și la incluziune, justiție socială și pace durabilă. Agenda pentru dezvoltare durabilă din 2030 s-a angajat să promoveze societăți pașnice și favorabile incluziunii, afirmând că „dezvoltarea durabilă nu poate fi realizată fără pace și securitate”, potrivit ONU, citat de agerpres.ro.
Programul mondial de acțiune pentru tineret, care oferă un cadru politic și orientări practice pentru îmbunătățirea situației tinerilor, încurajează „promovarea implicării active a tinerilor în menținerea păcii și securității”.
În 2016 Ziua internaționale a tineretului a avut în vedere parcursul până în 2030: eradicarea sărăciei și realizarea consumului și producției sustenabile și este legată de realizarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Aceasta se concentrează asupra rolului de lider al tinerilor în asigurarea eradicării sărăciei și realizarea dezvoltării durabile prin consum și producție durabile.
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a fost adoptată de Organizația Națiunilor Unite pe 25 septembrie 2015 și stabilește un cadru global pentru eradicarea sărăciei și realizarea dezvoltării durabile până în anul 2030, pe baza Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM).
Programul mondial de acțiune pentru tineret, adoptat de Adunarea Generală a ONU în 1995, stabilește un cadru de politici și orientări pentru acțiunile naționale și de sprijin internațional în vederea îmbunătățirii situației tinerilor.

De Ziua Internațională a Tineretului, la Chișinău, se deschide un centru de informare a programului Erasmus + Youth. Aici tinerii interesați de programul vor primi suport informațional despre oportunitățile programului oferite tinerilor.

Tot în această zi, la Varnița, se va desfășura un program destinat tinerilor activi, dornici de distracție și nu în ultimul rând gata de provocări.
În program – muzică live de la Moldovan National Youth Orchestra, AmberTraps, Kapushon, FlashBlood, Via Dacă, Sillage, The Glimpse și Hi Mum, dansuri moderne de la Bboy’s Crew și Sis’n’Bro Team, ateliere, expoziții și proiecție de film în aer liber pregătit de Caravana CRONOGRAF Tur.