• Salvatorii în alertă la Șoldănești. O fată de 12 ani s-a pierdut în timp ce culegea ciuperci împreună cu părinții fiind găsită după 2 ore de căutări

    Salvatorii în alertă la Șoldănești. O fată de 12 ani s-a pierdut în timp ce culegea ciuperci împreună cu părinții fiind găsită după 2 ore de căutări
    de
    vizualizări
    26 octombrie 2020 | 17:36

    UPDATE: După mai bine de două ore de căutări, fata a fost găsită de salvatori. Detalii vor fi oferite mai târziu.

    O tânără de 12 ani a fost dată dispărută în această după-amiază în pădurea din apropierea localității Olișcani, raionul Șoldănești. Potrivit primelor informații, fata a mers la cules ciuperci împreună cu părinții ei și la un moment dat a dispărut din vizorul acestora.

    „La ora 15.22 au fost alertați salvatorii Secției Situații Excepționale Șoldănești și angajații Inspectoratului de Poliție pentru a efectua căutările copilei. La fața locului sunt antrenați în operațiune 8 salvatori și 20 de polițiști, care efectuează lucrări de căutare în pădurea dintre satele Olișcani și Dobrușa, dar și pe traseul R 13 unde se presupune că minora a dispărut. Cazul este cercetat de organele de drept”, se arată în comunicatul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    DOC/ Până la 15 ianuarie, Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel Chișinău vor activa în regim special. Dispozițiile, semnate de către președinții de instanță

    Judecătoria Chișinău va activa în regim special pe perioada stării de urgență în sănătate publică instituită în R. Moldova. Astfel, de la 1 decembrie 2020 și până la 15 ianuarie 2021, în scopul prevenirii răspâ…
    DOC/ Până la 15 ianuarie, Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel Chișinău vor activa în regim special. Dispozițiile, semnate de către președinții de instanță

    Mesajul postat de fostul ministru al Educației, Igor Șarov, după ce maestrul Doga a anunțat că se află la spital

    La scurt timp după ce maestrul Eugen Doga a anunțat despre spitalizarea fostului ministru al Educației, Igor Șarov, fostul conducător al ministerului de Educație a postat luni seară un mesaj pe Facebook în care…
    Mesajul postat de fostul ministru al Educației, Igor Șarov, după ce maestrul Doga a anunțat că se află la spital

    FOTO/ Drumuri din Ștefan Vodă, acoperite de zăpadă. Anunțul făcut de autorități

    Luni au căzut primii fulgi de zăpadă din acest sezon rece, iar la Ștefan Vodă continuă să ningă și la această oră, anunță responsabilii de la Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP. Din cauza preci…
    FOTO/ Drumuri din Ștefan Vodă, acoperite de zăpadă. Anunțul făcut de autorități

    Liderul PDM, Pavel Filip, s-a întâlnit cu președintele ales al R. Moldova, Maia Sandu

    Liderul PDM Pavel Filip și președintele ales al R. Moldova Maia Sandu, au avut luni o întrevedere, în cadrul căreia au „discutat momentul politic actual și eventuale scenarii post-electorale”. Anunțul a fost fă…
    Liderul PDM, Pavel Filip, s-a întâlnit cu președintele ales al R. Moldova, Maia Sandu

    Fost ministru al Educației, internat la spital. Anunțul făcut de către maestrul Eugen Doga

    Maestrul Eugen Doga a anunțat luni, 30 noiembrie, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook că fostul ministru al Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, este internat la spital. Deși inițial, maestru…
    Fost ministru al Educației, internat la spital. Anunțul făcut de către maestrul Eugen Doga

    Ce spune PAS despre faptul că președinta aleasă a R. Moldova va avea un consilier prezidențial anterior condamnat penal

    „Veaceslav Negruță a fost condamnat în anul 2015 de o justiție nedreaptă, la comandă politică”. Asta spun reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) despre faptul că viitorul consilier prezid…
    Ce spune PAS despre faptul că președinta aleasă a R. Moldova va avea un consilier prezidențial anterior condamnat penal