Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   R. Moldova a devenit prima…

R. Moldova a devenit prima țară din regiune care obține recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați cu Uniunea Europeană

În cadrul unei conferințe de presă, a fost lansat Programul de recunoaștere reciprocă a operatorilor economici autorizați între R. Moldova și UE, care a acordat asistență Serviciului Vamal în dezvoltarea unui sistem complex de schimb de date.

Încheierea Acordului de recunoaștere reciprocă a Programului între R. Moldova și statele membre ale UE va oferi anumite beneficii mutuale agenților economici, printre care tratamente prioritare la trecerea frontierei, o bandă specială destinată deținătorilor autorizației și un număr redus de controale.

Natalia Gavrilița, prim-ministra R. Moldova susține că 30 de agenți economici au primit undă verde în cadrul programului, iar în următoarea perioadă numărul lor va crește. „Începând cu 1 noiembrie, operatorii economici autorizați din țara noastră, vor fi recunoscuți de toate cele 27 state membre ale Uniunii Europene. Este o veste care va aduce multiple avantaje companiilor moldovenești care dețin deja, sau vor obține acest statut. Unul dintre avantaje este tratamentul prioritar la trecerea frontierei, reducerea controalelor fizice și documentare sau existența unui mecanism comun de asigurare a activităților comerciale în cazul perturbării fluxurilor. Acastă recunoaștere ne va ajuta să creștem capacitatea de export a produselor moldovenești pe piața UE. Facilitarea operațiunilor vamale va contribui la reducerea presiunii asupra punctelor de frontieră la granița cu România” a declarat Natalia Gavrilița.

Ianis Mazeiks, Ambasadorul UE  a menționat că Programul de recunoaștere reciprocă a operatorilor economici autorizați între Republica Moldova și UE este o etapă importantă a relațiilor de colaborare.  „R. Moldova este prima țară din regiune care a obținut un astfel de acord, foarte țări din lume au un astfel de acord cu UE. Programul de recunoaștere reciprocă a operatorilor economici autorizați va susține într-un mod considerabil business-ul. Aceasta implică mai puține controale, rânduri și timp la trecerea frontierei. UE a susținut dezvoltarea unei platforme IT dedicate pentru schimbul de date, acesta fiind un element crucial pentru implementarea programului. În cadrul misiunii de nivel înalt a consilierilor UE, se lucrează la noile prevederi a Codului Vamal și sperăm că aceste noi reglementări vor fi aprobate cât mai repede, astfel ca Codul Vamal să poată să între în vigoare anul viitor” a menționat Ianis Mazeiks.

Igor Talmazan, directorul Serviciului Vamal, a declarat că în următoarea perioadă urmează implementarea programului la modul practic. „Odată cu inițierea războiului în Ucraina de către Federația Rusă, au fost blocate porturile ucrainești, iar practic toate operațiunile economice au fost redimensionate și redirecționate la posturile vamale de frontieră. Acest fapt a generat un spectru mare de blocaje operaționale, iar perturbarea livrărilor comerciale a dus la probleme agenților economici. Odată cu implementarea acestui program și începând cu 1 noiembrie, noi sperăm că aceste probleme vor dispărea și că agenții economici vor avea posibilitatea să efectueze livrările în termen”, a punctat Igor Talmazan.