Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   Promo-LEX: Situația gravă a drepturilor…

Promo-LEX: Situația gravă a drepturilor omului în regiunea transnistreană continuă să reprezinte una dintre cele mai mari provocări pentru reintegrarea R. Moldova

Colaj ZdG

Situația gravă și sistemică a drepturilor omului în regiunea transnistreană continuă să reprezinte una dintre cele mai mari provocări pentru reintegrarea Republicii Moldova și pentru avansarea parcursului său european.

Aceasta a fost concluzia centrală a Conferinței Naționale „Drepturile omului în regiunea transnistreană: provocări, răspunsuri, perspective de reintegrare și parcursul european”, organizată de Asociația Promo-LEX.

Conform comunicatului de presă, evenimentul a reunit peste 100 de participanți – reprezentanți ai autorităților naționale, ai instituțiilor și organizațiilor internaționale, diplomați, experți, jurnaliști, activiști civici și apărători ai drepturilor omului, inclusiv din regiunea transnistreană, precum și victime ale abuzurilor comise de structurile neconstituționale de la Tiraspol.

Drepturile omului – pilon central al reintegrării și integrării europene

Promo-LEX scrie că în cadrul intervențiilor introductive, vorbitorii au subliniat că reintegrarea R. Moldova nu poate fi concepută în afara respectării drepturilor omului și a statului de drept. Participanții au evidențiat legătura directă dintre soluționarea problematicii transnistrene și procesul de aderare la Uniunea Europeană, avertizând că menținerea unui teritoriu în care drepturile fundamentale sunt încălcate sistemic riscă să devină un obstacol major pentru integrarea europeană.

A fost reiterată obligația pozitivă a statului Republica Moldova de a-și proteja cetățenii aflați în stânga Nistrului, inclusiv prin combaterea impunității, sprijinirea victimelor detențiilor ilegale și implicarea directă a locuitorilor din regiune în conturarea unei viziuni incluzive de reintegrare, se arată în comunicatul de presă.

Degradarea accentuată a drepturilor omului în 2025

La fel, Promo-LEX scrie că discuțiile din cadrul primului panel au evidențiat o deteriorare continuă a situației drepturilor omului în regiunea transnistreană pe parcursul anului 2025. Printre problemele-cheie identificate se numără militarizarea și ideologizarea educației, controlul total al spațiului informațional, propaganda sistemică, condițiile inumane de detenție, presiunile asupra copiilor și tinerilor, precum și lipsa mecanismelor eficiente de sprijin pentru victime.

Experții au atras atenția asupra utilizării educației ca instrument de îndoctrinare și rusificare, inclusiv asupra expunerii copiilor, în special a celor cu dizabilități și a celor instituționalizați, la practici de recrutare și militarizare. De asemenea, s-a subliniat rolul propagandei și al cenzurii în menținerea izolării populației de pe malul stâng de spațiul informațional și valoric al Republicii Moldova.

Totodată, participanții au semnalat persistența impunității și lipsa de transparență a autorităților constituționale în anumite situații, care afectează credibilitatea statului și capacitatea acestuia de a-și proteja cetățenii.

Răspuns instituțional insuficient și nevoia de reforme structurale

Conform sursei citate, cel de-al doilea panel a scos în evidență deficiențele capacității instituționale a statului de a răspunde eficient încălcărilor drepturilor omului din regiunea transnistreană. Participanții au evidențiat lipsa unei coordonări interinstituționale funcționale, carențele arhitecturii instituționale responsabile de reintegrare și absența unor mecanisme clare de asistență pentru persoanele eliberate din detenție ilegală.

La fel, în comunicat se menționează că a fost subliniată necesitatea combaterii impunității prin instrumente de justiție penală, dezvoltarea unei practici judiciare coerente și instruirea actorilor din justiție în domeniul justiției de tranziție. Totodată, s-a accentuat importanța consolidării accesului locuitorilor din regiune la serviciile publice naționale ca element de încredere și coeziune.

Reintegrarea, parte integrantă a parcursului european

În cadrul celui de-al treilea panel, participanții au analizat reintegrarea regiunii transnistrene în contextul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. A fost reiterat faptul că, deși procese distincte, reintegrarea și integrarea europeană sunt complementare și trebuie abordate coerent, cu o viziune strategică clară.

Experții au avertizat asupra riscurilor decuplării dosarului transnistrean de parcursul european și au pledat pentru menținerea consecventă a poziției statului de a negocia aderarea pentru întreg teritoriul recunoscut internațional. De asemenea, a fost subliniată necesitatea unei comunicări strategice mai clare, a elaborării unor politici sectoriale de reintegrare și a utilizării mecanismelor de condiționalitate și sancțiuni țintite împotriva persoanelor responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului. 

Recomandări-cheie formulate în cadrul Conferinței

Promo-LEX scrie că printre recomandările principale formulate de participanți se numără:

  • consolidarea monitorizării situației drepturilor omului în regiunea transnistreană și combaterea impunității;
  • crearea unor mecanisme clare de sprijin și referire pentru victimele detențiilor ilegale;
  • facilitarea accesului locuitorilor din regiune la serviciile publice naționale;
  • reactivarea și consolidarea arhitecturii instituționale responsabile de reintegrare;
  • elaborarea unor politici sectoriale și a unei viziuni clare privind reintegrarea;
  • îmbunătățirea comunicării strategice interne și externe privind dosarul transnistrean;
  • utilizarea parcursului european ca pârghie pentru promovarea drepturilor omului și a transformării democratice a regiunii.