Proiectul de lege privind lanțurile scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare a fost votat în prima lectură
La ședința Parlamentului de astăzi, 20 martie, proiectul de lege privind lanțurile scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare a fost aprobat în prima de lectură cu 65 de voturi.
Documentul conține o prevedere care se referă la integrarea lanțurilor scurte de aprovizionare în achizițiile publice. Astfel, la aplicarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” sau „cel mai bun raport calitate-cost”, autoritatea contractantă va putea acorda punctaj suplimentar ofertelor care fac parte dintr-un lanț scurt de aprovizionare.
Proiectul de lege stabilește că un lanț scurt de aprovizionare este cel în care există un singur intermediar între producătorul primar și consumatorul final. Consumatorii vor putea identifica mai ușor lanțurile scurte de aprovizionare, deoarece punctele de vânzare și unitățile publice vor aplica logouri oficiale care vor indica acest lucru. Totodată, Guvernul va institui un Registru național al lanțurilor scurte de aprovizionare.
Autorii menționează că această inițiativă legislativă creează baza legală pentru implementarea ulterioară a unor programe de granturi și finanțare destinate producătorilor din lanțurile scurte. Este vorba despre finanțare pentru creșterea capacității de producție, investiții în depozite și logistică comună, precum și acordarea de suport tehnic și consultanță pentru modernizarea producției.
„Știm cu toții realitatea din teren. Avem producători foarte buni, au fost făcute multe investiții, inclusiv de către stat pentru susținerea producției, dar acești producători se lovesc de un zid atunci când încercă să își vândă produsele în marele magazine sau către restaurante. Astăzi facem un pas foarte important pentru a da jos acest zid prin legea cu privire la lanțurile scurte de aprovizionare. Acest proiect de lege este un angajament electoral important al Partidului Acțiune și Solidaritate, asumat în alegerile parlamentare din septembrie, pe care începem să-l implementăm.
Un lanț scurt înseamnă că între cel care cultivă nuci sau produce brânză/cașcaval și masa consumatorului nu va exista mai mult decât singur intermediar. Drumul de la fermă la farfurie să fie cât mai scurt, produsele să fie cât mai proaspete, iar o pondere cât mai mare a acestor profituri să rămână în buzunarul producătorul și să nu se piardă pe drum, în comisioane inutile”, a declarat anterior deputatul Radu Marian.